Revoluţia fiscală nu prea dă rezultate, cel puţin, dacă ar fi să ne luăm după părerile celor din mediul privat. Cei mai mulţi dintre antreprenori o percep ca pe o presiune în plus, iar problemele par a se complica şi mai mult. Dar începuturile nu sunt aici. Ci în 1990, chiar dacă, la prima vedere nu pare deloc aşa. Fapt este că suntem una dintre ţările cu cea mai mare densitate de pensionari din lume.  Pentru acest fapt nu sunt de vină nici pensionarii, nici angajaţii. Totul a început prin 1990, când Petre Roman (pentru cine nu-şi mai aminteşte
fost premier) decreta că industria românească este un „morman de fiare vechi”. Poate şi din acest motiv a… liberalizat pensionarea unor oameni care aveau în 1990 în jur de 50 de ani. Asta, chipurile să dea o şansă tinerilor să se angajeze. Nu prea s-au angajat, iar „tinerii” pensionari au  fost, de fapt, într-un şomaj mascat. Numai că nu se numeau şomeri. Pe de altă parte, în acei ani s-a trecut la pensionări masive şi la cei din armată şi poliţie. Aici… precocitatea a fost şi mai mare. Oameni de 45 de ani, în floarea puterii fizice şi intelectuale, s-au trezit pensionari. Cu o grămadă de bani, drept compensaţii şi cu pensii foarte mari în raport cu ceilalţi. Între timp,
de-a lungul anilor s-au mai pensionat aproape un milion de oameni pe caz de boală. Iar astea sunt probleme care şi astăzi şi mâine vor avea repercusiuni şi presiuni asupra bugetului. Să nu fim înţeleşi greşit, nu vorbim aici deloc despre acei oameni care au fost pensionaţi pe motive adevărate de boală. În nici un caz, nu despre ei este vorba. Fapt este că oricum am întoarce-o,  presiunea pe buget este din ce în ce mai mare, iar pentru  anii care vor veni scenariile nu sunt dintre cele mai optimiste. Problema este însă alta şi anume că nu se gândeşte în ansamblu.  Sau nu se vrea. Se judecă doar pe frânturi, felii de societate dacă vreţi.  Să fim drepţi, în România este greu de acceptat, de către societate, ca cineva să primească o pensie de 16.000 de lei. Atunci când cele mai multe pensii de la noi nu depăşesc 1.000 de lei, cineva ia de 16 ori mai mult, normal că se observă. Mai ales că nu prea e de unde. Iar unele voci ar fi tentate să spună, iar altele chiar au zis că sistemul de pensii este în colaps. Bineînţeles că nu am omis importanţa meseriei pe timpul perioadei active. Şi nu zicem că cineva nu merită o pensie foarte mare. Dar, chiar foarte obiectiv judecând este dificil de argumentat. La nivel de România rămâne o povară enormă asupra bugetului de pensii. Iar estimările viitorului, în ce priveşte raportul dintre forţa activă şi numărul de pensionari tinde să se dezechilibreze şi mai mult. Adică presiunea va creşte dramatic. Iar tendinţa generală este de spor natural negativ, adică de îmbătrânire a populaţiei. Altfel spus, din ce în ce mai puţini, vor susţine tot mai mulţi.

Recomandările redacției