Asociația Județeană de Fotbal, prin Comisia Tehnică, împreună cu Federaţia Română de Fotbal, prin Departamentul de dezvoltare fotbalistică și Şcoala Federală de Antrenori, organizează curs pentru Licenta D UEFA.

Durata cursului este de o zi și se referă la părinţi, seniori, veterani, profesori (licența D UEFA îi ajută la examenele pentru grade) şi juniorii (care doresc să organizeze activități de tip joacă cu temă fotbalistică, voluntar la nivel de grassroots), vârsta minimă este 16 ani, anunță Asociația Județeană de Fotbal.

Dosarul de înscriere trebuie sa conțină: copie de pe CI; copie de pe ultima diplomă de studii, sau adeverința de la unitatea de învățământ a cărui cursant sunteți (pentru cei care se înscriu la curs și încă urmează cursurile unui liceu sau a unei facultăți), adeverință medicală, cererea de înscriere la curs tip (se găsește pe site-ul AJF Arad – secțiunea ANTRENORI) și copie de pe chitanța cu taxa de înscriere, taxa de înscriere se va plăti la sediul AJF Arad (Str. Infanteriei, nr. 3).

Data la care va avea loc cursul și examenul de admitere: vor fi comunicate la finalul înscrierilor, iar termenul de înscriere este până astăzi, 03.06.2021. Numărul de participanți este nelimitat, iar pentru înscriere se percepe o taxă de 100 de lei.

Recomandările redacției