balintBernadett Balint a cucerit, în premieră, medalia de aur la simplu, în cadrul unui turneu din circuitul mondial al junioarelor. Jucătoarea de tenis de masă de la CSM Arad şi-a făcut practic cadoul perfect cu ocazia împlinirii frumoasei vârste de 18 ani, pe care a împlinit-o sâmbătă, prilej cu care îi urăm şi noi un sincer „La Mulţi Ani!” Eleva lui Cristian Dodean (prezent şi el în Cehia), antrenor care şi-a pus serios amprenta pe evoluţia ascendentă a acesteia, s-a impus   într-o manieră entuziasmantă la Hodonin, unde timp de 5 zile, de miercuri până ieri, s-a desfăşurat Openul Cehiei de cadeţi şi juniori.
Premieră pentru Balint: prima medalie de aur la individual, în circuitul mondial al junioarelor
Performanţa jucătoarei CSM-ului, locul 49 în lume la nivel de junioare, este cu atât mai importantă cu cât a reuşit să învingă, în drumul spre aur, trei sportive tot de top mondial, mai bine clasate: croata Lea Rakovac (19 mondial, a II-a favorită în Cehia), rusoaica Ekaterina Guseva (39) şi thailandeza Tamolwan Khetkhuan (40). În concursul de la Hodonin au fost prezente şi locurile 18 şi 20 în lume, japonezele Rira Ishikawa (favorita 1), respectiv Ayane Morita (favorita 3), eliminate pe parcurs. Bernadett Balint a câştigat 4 din cele 6 meciuri cu scorul de 4-3 la seturi, ultimele 5 jocuri disputate într-o singură zi, după reveniri fantastice în majoritatea dintre ele!
Radiografia drumului spre titlu: 6 victorii, 4 dintre ele cu 4-3!
Jucătoarea de la CSM Arad a trecut în primul tur de poloneza Johanna Kiedrowska, scor 4-0, după care a urmat caruselul meciurilor infernale: de patru ori 4-3 la seturi, în şaisprezecimi cu brazilianca Leticia Nakada, în optimi cu thailandeza Tamolwan Khetkhuan, în sferturi cu rusoaica Elizaveta Khlyzova şi în semifinale cu croata Lea Rakovac. Balint şi-a luat revanşa în faţa bunei sale prietene şi fostei colege de dublu, după ce anul trecut a pierdut finala cu Rakovac.
Revanşă superbă în faţa croatei Lea Rakovac
Dar ce revanşă, jucătoarea noastră revenind de la 1-3 la seturi, cu 12-10 în decisiv! A urmat marea finală, în care Balint ne-a mai scutit puţin de emoţii şi s-a impus în doar 6 seturi, 4-2 (-7, 8, 4, -8, 7, 6) în faţa redutabilei rusoaice Ekaterina Guseva. Bernadett Balint se află în prim-plan şi pe site-ul oficial al Fe­deraţiei Internaţionale de Tenis de Masă, care pune în valoare performanţa jucătoarei arădene. „Mă simt foarte fericită, aceasta este prima mea medalie de aur la individual în cadrul Junior Circuit ITTF. Iar titlul a venit chiar înaintea de ziua mea”, a spus Balint pentru ittf.com. Ea a fost aproape de medalie şi la dublu, unde a făcut pereche cu israelianca Nicole Trosman.
A ratat de puţin medalia la „dublu”
Cele două au avansat până în sferturi, unde au pierdut în faţa japonezelor Rira Ishikawa şi Ayane Morita, 1-3 (-8, – 6, 13, -9). Balint şi Trosman trecuseră în şaisprezecimi de slovacele Furkova şi Ivanova, 3-0 şi apoi în optimi de Nikitchanka şi Patseyeva, 3-1 la seturi. România a punctat însă şi în această probă, Adina Diaconu şi Andreea Clapa cucerind medalia de argint, după finala pierdută cu aceleaşi Ishikawa şi Morita, 2-3.
Zi de naştere medaliată: argint cu echipa României
Bernadett Balint şi-a celebrat ziua de naştere cu încă o medalie: a cucerit şi argintul cu România, în proba pe echipe a junioarelor. În componenţa Bernadett Balint, Adina Diaconu şi Andreea Clapa, Reprezentativa României a fost oprită doar în finală de puternica naţională a Japoniei, scor 0-3. În ultimul act, Balint a pierdut greu, 1-3 (-6, 9, -9, -6), în faţa numărul 1 nipon, Ishikawa. Până în finală, România a trecut în faza grupelor de Ungaria şi Croaţia cu acelaşi scor, 3-0, Balint aducând de fiecare dată câte un punct.
Învinse de Japonia, în finală
Au urmat victoriile cu 3-2, în sferturi cu Polonia (Balint, o victorie şi o înfrângere) şi în semifinale cu o combinată „exotică” Thailanda – Puerto Rico (Balint, tot o victorie şi o înfrângere). În urma acestor rezultate de excepţie, Bernadett Balint va urca şi mai mult în ierarhia ITTF (pe 49 în lume), dar şi în clasamentul european (locul 11), jucătoarea CSM-ului călcându-i deja pe urme Danielei Dodean.

Recomandările redacției