După 1989, de când au apărut jocurile piramidale, iluzia îmbogățirii rapide, a molipsit mii de români, ce alergau bezmetici să facă bani. Tot atunci a apărut „bișnița” sistematică, cu camionul și cu portbagajul, ce asigura câștig rapid, și transforma în mărci și dolari până și rulmenții din magaziile coloșilor industriali în agonie. Abandonarea agriculturii, operație pregătită din vreme, strategic și tactic, cu plantarea oamenilor cheie în locurile cheie, buni de gură, tupeiști, șantajabili, capabili să facă varză din URBARIUM, atât cât a mai rămas din el, după 45 ani de socialism științific românesc. Pământurile, în loc să se restituie după Cartea Funciară, s-au distribuit și cu martori. Auzi domnule, cu martori. Bala-mucul și haosul s-a instalat în agricultură provocat și de rapacitatea celor ce au intuit din timp vidul legislativ și posibilitatea încălcării noilor legi. Hoția n-a mai putut fi oprită, au apărut mari latifundii miraculoase, cu boieri noi, toți rod al Legii 18, celebra lege a nedreptății, ce restituia la câmpie: DE REGULĂ PE ACELAȘI AMPLASAMENT. Legea 18 din agricultură a nășit nepoți și urmași parașutați din alte lumi. Riposta adevăraților proprietari a fost înăbușită, s-a pus lacătul pe gura celor ce-și strigau durerile prin primării, prefecturi și în justiție. De atunci deținem locul fruntaș în clasamentul celor ce-și revendică proprietățile la tribunalul de la Strasbourg. Noua proprietate a fost bine păzită să nu încapă pe mâna celor ce veneau cu Cartea Funciară în dinți, să-și recapete drepturile. Ce s-a ales de pe urma fostelor asociații agricole constituite ad-hoc? S-au prădat atunci averi imense. Praful și pulberea. La Curtici, din tenacitatea și perseverența unui om, a apărut TERA AVIS ÎN TERIS, iar fostul CAP a devenit ditamai CAI Curtici.
Industria, bolnavă cum era, în agonie, după centralizarea planificării pe verticală și sărăcia pe orizontală, era biciuită de Ceaușescu să facă dolarii necesari lichidării datoriilor. Câte trei-patru ramuri industriale erau paralizate din lipsa importurilor, a materiilor de bază. Bunăoară industria textilă agoniza din cauza lipsei chimicalelor și coloranților, industria chimică care le furniza era sabotată de industria extractivă și energetică, și culmea, toți lucrau după reglementarea oficială și originală a – duminicilor flotante -, la foc continuu.
Să fim la modă și în ton cu Europa, au dispărut directorii întreprinderilor, fiind înlocuiți cu manageri. ATUNCI A APĂRUT MANAGERUL ȘI ODATĂ CU EL FALIMENTUL. Au dispărut falimentate, sute de fabrici, unele unicate și importante pentru securitatea națională. Transformarea fabricilor, a sistemelor de irigație, a materialului rulant CFR „ș.a.” în fier vechi, după procedee precise, o adevărată știință, a devenit cea mai eficientă activitate.
Ca să falimenteze Poșta Română, un cobai în materie de proceduri, i s-a luat din atribuții distribuirea corespondenței dintre furnizorii de servicii și populație. Ori poate prin management a scăzut calitatea serviciilor, destul și bine, că, facturile diverse nu le introduce în cutiile poștale, nici barza, dar nici Poșta Română. Vin curierii speciali, prompți și conștiincioși, eficienți, ce rezolvă problema. Dar nici plicuri cu facturi, ce aveau odinioară o ștampilă ce atesta achitarea taxei de timbru poștal, distribuite de poștași, n-au mai apărut, hăt, cu ani în urmă. Și astfel cum să nu falimenteze Poșta, când nu prestează serviciile normale și nu încasează. Și iată cum, într-o societate ce odinioară era vie, acum plină de cadavre, ce nu se pot vinde, poate și din cauză că lozinca otrăvită a liniștit românii: NOI NU NE VINDEM ȚARA !
Bujor Buda
