Manea e mai decis ca oricând să preia UTA: „Până în vară mergem pe politica low-cost, apoi atacăm promovarea cu un buget echilibrat”

0
206

Dacă lucrurile decurg normal, conform discuțiilor purtate săptămâna trecută la Arad, Florin Manea are șanse mari să devină noul ma­nager al clubului UTA. Cunoscutul agent de fotbaliști e foarte optimist și chiar nerăbdător să treacă la pasul următor după ce a fost în biroul primarului Falcă, l-a vizitat pe Alexandru Meszar la sediul de pe Victoriei și le-a ținut piept suporterilor la Old Lady’s Pub. Fiul legendei rapidiste, Nae Manea, a acceptat să vorbească despre planurile sale pentru cea mai titrată grupare din Provincie și ideile stau în picioare. Dar iată, ceea ce a avut de spus impresarul FIFA:
…despre întâlnirile de marți și miercuri de la Arad: „În primul rând, domnul primar Falcă s-a arătat extrem de deschis pentru o
viitoare colaborare. Dânsul a promis în continuare susținere pentru clubul UTA în același cadru legal. Suma pe care o oferă în fiecare an de an Primăria din Arad este esențială, un mare ajutor pentru orice conducere, un punct mare de plecare și pentru mine și colaboratorii mei. Am vorbit puțin și de bazele sportive, iar domnul primar m-a asigurat că stadionul Motorul va fi gata la primăvară, pe când cel mare pe mine m-ar interesa să fie finalizat cel târziu în vara promovării, adică 2019. La fel, și domnul Meszar a fost cât se poate de transparent, ne-a pus la curent cu situația contabilă a clubului. Mi-am dat seama rapid că am de-a face cu un om corect, foarte bun pe ceea ce face, pe care mi l-aș dori în continuare aproape, în club, mai ales că deja e expert pe partea de atragere de fonduri publice pe bază de proiecte. Miercuri seara, m-am văzut și cu suporterii, iar concluzia discuțiilor, zic eu, a fost pozitivă. Nu ascund faptul că m-a deranjat puțin comparația cu Marțian, Giovanni sau Chirilă, dar mi-am dat seama că băieții nu mă cunosc și, la câte lucruri rele s-a întâmplat cu acest club în ultimii 20 de ani, poate au și motive să fie reticienți. Însă, ei și toată lumea trebuie să înțeleagă că vin din fotbal, am acumulat deja experiență în fe­- nomen. Am transferat jucători la cluburi precum West Ham, Manchester City, Juventus sau Inter, am cunoștințe importante în Europa și în țară și privesc fotbalul ca pe un business. Mi s-a mai spus că Bara a investit 5 milioane de euro și când a plecat a lăsat clubul înglodat în datorii. Păi la mine e invers, adică vreau să fac dintr-un milion de euro, cinci, care rămân în contul UTA-ei. Nu se pune problema ca vreodată să mă gândesc să mut echipa din oraș sau fac nu știu ce fuziuni, căci pentru mine UTA fără Arad și invers, Arad fără UTA, nu se poate. Dar, ca să nu existe alte suspiciuni, le-am și spus tuturor că, în cazul în care voi deveni managerul UTA-ei, voi fi extrem de transparent cu suporterii. Ce aș avea de ascuns? De fapt, Suporter Club UTA ar rămâne membru în Comitetul Director al ONG-ului, ca și domnul Meszar, sau un reprezentant al dânsului”
…despre finanțatorii din spatele său: „Nu ascund faptul că nu aș investi banii mei  la UTA, ci sunt susținut de doi oameni de afaceri importanți. Unul din Italia și celălalt din Canada. Pe dânșii nu o să-i vedeți prea des la Arad, vor rămâne în umbră, ca, de altfel, toți marii patroni de cluburi din Europa. Ei au încredere în abili­tățile mele de manager și-mi acordă credit total”.
…despre bugete și politica clubului: „În primă fază, aș avea la dispoziție 600-800 de mii de euro, dintre care majoritatea aș vrea să-i prind în bugetul din sezonul competițional 2018-2019. Acești bani există, pot să ofer fără pro­bleme garanții bancare. Probabil, dacă devin managerul UTA-ei încă din această iarnă așa cum îmi doresc, probabil vreo 200-300 de mii ar trebui să cheltuiesc și până la finalul acestui sezon, pentru a acoperi datoriile existente, dar și a susține salariile actualului lot de jucători. Dar, o spun de pe acum, politica pentru acest an rămâne una de low-cost, căci, din păcate, nu mai poate face nimic privind promovarea”
…despre organizarea clubului: „Aici o să fac schimbări majore, în sensul că îmi doresc departamente bine delimitate. Unul financiar și de marketing, altul juridic, de relații cu publicul și, bineînțeles, o echipă bună de scounting pe care aș pune-o rapid la treabă, în așa fel încât în luna mai-iunie să avem ideile clare privind achizițiile. Și vorbesc des­pre persoane calificate din Arad, din afara orașului nu voi aduce cu mine mai mult de unul-doi oameni. E puțin dureros ca un brand ca UTA să nu aibă un magazin în care să vând tricouri și alte produse promoționale. Am înțeles că în Mall ar exista un spațiu disponibil, l-aș activa imediat. Sediul clublui vreau să-l dotez cu toate cele necesare, calculatoare, laptopuri, etc, ca să nu mai vorbesc de necesarul antrenorilor și jucătorilor, ca și TRX, testere, materiale de antrenament, echipamente, vitamine și altele. Din câte am înțeles, toate aceste achiziții se pot face și din banii dați de Primărie. Fiindcă aș vrea ca UTA să aibă în spate și un centru puternic de copii și juniori, probabil va mai fi nevoie de personal și aici mă gândesc în special la unul-doi preparatori fizici buni. Aș vrea ca juniorii care fac saltul la prima echipă să fie pregătiți din absolut toate punctele de vedere. Am înțeles că sunt aproximativ 200 de jucători legitimați pe UTA și oricum ar fi eu mi-aș dori o colaborare strânsă și cu Atletico, atâta timp cât vorbim despre un club foarte bun în creșterea copiilor și juniorilor. Adică fundamentul oricărei construcții fotbalistice durabile”
…despre planurile privind banca tehnică și lotul de jucători: „Am avut o discuție telefonică și cu Cristi Todea, fostul meu coleg de echipă de acum 20 de ani și i-am spus că sunt dispus să-i completez lotul cu doi-trei jucători cât mai rapid. Doar să-mi spună ce posturi are nevoie, dar, la rândul meu, poate o să am rugămintea ca tot așa, doi-trei jucători, să fie primiți în lot, cu ideea de a-i încerca în vederea sezonului următor. Personal, mă gândesc mai mult ce se va întâmpla de la vară încolo, deși, bineînțeles, voi evalua și actualul lot de jucători. Cu atât mai mult cu cât, din câte am înțeles, sunt destui fotbaliști tineri acolo, de mare perspectivă.  Iar în ceea ce-l privește pe Todea, aș dori prelungirea colaborării cu el și din vară, mai rămâne de văzut și pe ce funcție. Poate antrenor principal, poate secund, sau membru în stafful meu, nu știu acum”.
…despre bazele sportive: „Până se finalizează restul investițiilor anunțate de Primărie, ca și bază de antrenament e bun și „ICRTI”-ul. Am fost acolo miercuri, poate vom încerca să facem și un mini-hotel acolo, cu cantină și sală de forță. Nu știu acum cum, o să încerc să închei bartere, înțelegeri, care să includă spațiu de reclamă pe noul stadion când va fi gata, ca să nu spun că m-au căutat deja și câțiva oameni de afaceri din Arad care mi-au spus că ar vrea să facă parte din proiectul meu încă de la început”
…despre următorul pas: „Am comandat un audit la club, care, sper eu, să se încheie în cel mult două săptămâni. Apoi, dacă toate sunt în ordine, aș vrea să ne începem treaba. Repet, până în vară nu vor fi mari schimbări la nivel de echipă. Mergem pe poli­tica low-cost, apoi atacăm promovarea cu un buget echilibrat. Nu vom sări calul, nu vor fi salarii mai mari de 2.500, poate 3.000 de euro pe lună și, în orice caz, impresarii care vor avea jucători la UTA nu-și vor lua comisioane. Eventual o să stipulăm în acte ca la următorul transfer toată lumea să aibă de câștigat, dar de pe urma UTA-ei, nu. Oricum, din vară vreau să atacăm cu toate eforturile promovarea, iar în Liga 1 vom ajunge ca UTA să se autofinanțeze prin drepturile TV și alte contracte de imagine. Nu mă sperie lupta cu U. Cluj, Petrolul sau Farul, căci UTA va fi mai pu­ternică decât ele. Am relații cu multe cluburi puternice, care ne-ar putea ceda sau împrumuta fotbaliști cu foame de performanță, neinteresați doar de câștigul material. Proiectul meu pentru UTA se întinde pe 6-7 ani de zile, timp în care, bineînțeles, mi-aș dori să atacăm și titlul de campioană. De acum, mă gândesc zi și noapte doar la ceea ce am de făcut la Arad”.
Îl covinge pe Răzvan Raț să vină la UTA?
ratDacă o va prelua pe UTA și va face o strategie pentru promovare, Florin Manea s-a gândit să-l aducă în „alb-roșu” pe unul dintre jucătorii reprezentativi ai echipei naționale din ultimii 10-15 ani. Este vorba des­pre Răzvan Raț, care a adunat nu mai puțin de 113 selecții la prima reprezentativă, o parte dintre ele ca și căpitan al „tricolorilor” și alte 16 la tineret. Ajuns la 36 de ani, fundașul stânga îmbracă și acum tricoul lui Rayo Vallecano, în liga a doua spaniolă, dar s-ar putea despărți de iberici în această vară. „În jurul lui Răzvan m-am gândit să constru­iesc echipa de promovare a UTA-ei. Încă trebuie să vorbesc cu el, să văd ce-și dorește și el cu adevărat și, dacă se poate, am dori să lucrăm împreună la Arad”, ne-a mai mărturisit Manea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.