În data de 3 aprilie a acestui an, Jandarmeria Română aniversează împlinirea a 166 de ani de la înființare. Dedicat acestui eveniment, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad vor avea loc manifestări omagiale.

Vineri, 1 aprilie, începând cu ora 10.30, se va desfășura un ceremonial militar și religios, la care sunt invitați să participe reprezentanţi ai instituţiilor cu care jandarmii arădeni cooperează şi colaborează.

În cadrul manifestărilor, se va da citire mesajelor transmise cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, va avea loc festivitatea de înaintare în grad, înaintea expirării stagiului minim, și vor fi recompensați jandarmii care s-au remarcat în misiuni. De asemenea, se vor prezenta exerciții demostrative, de către jandarmii care desfășoară misiuni de ordine și siguranță publică.

De asemenea, vineri, începând cu ora 11.00, în Piața „Avram Iancu” din municipiul Arad, va fi organizat un punct de prezentare al instituției.

Recomandările redacției