Calitatea actului electoral scade, de la alegeri la alegeri, spre mulţumirea clasei politice, care nu îşi doreşte un electorat bine informat, care să voteze în cunoştinţă de cauză, ci un electorat manipulabil, unul care poate fi dus de nas, care poate fi convins cu strălucirea vorbelor, nu cu argumente concrete. Deloc paradoxal, deşi numărul electorilor ce pot şi sunt manipulaţi rămâne aproximativ constant, puterea lor decizională creşte!!! Şi asta pentru că de la scrutin la scrutin avem o prezenţă tot mai scăzută, iar cei care refuză să mai se prezinte la vot sunt în mare măsură cetăţeni care au o mai mare putere de a discerne între două programe de guvernare, între două liste de promisiuni şi, de ce nu, între cv-urile a doi oameni. Iar această categorie de electorat se răreşte de la scrutin la scrutin tocmai din cauza faptului că alegerea este din ce în ce mai dificilă, dar nu în sensul pozitiv, ci deoarece s-au săturat de sintagma „să alegem răul cel mai  mic”. În aceste condiţii, manipularea devine un factor foarte important în lupta electorală. Iar clasa politică este conştientă de importanţa manipulării, din moment ce o foloseşte în orice mijloace.

În primul rând ar fi mass-media, mai ales cea audio-video. Să ne aducem aminte de „carnagiile” de la antene sau de la alte televiziuni, în care diferiţi oameni politici erau „executaţi” în direct, iar alţii lăudaţi excesiv, în funcţie de influenţele politice, oamenii blamaţi într-o parte fiind consideraţi sfinţi dincolo şi viţeversa, vorba lui Caragiale. Or, nu se poate ca un criminal în serie să fie considerat fetiţă de pension, având aceleaşi fapte ale persoanei. Manipularea e cu atât mai clară cu cât emisiunile de gen încep direct cu concluzia, cu verdictul, mai apoi apărând – dacă mai apar – şi argumente.

Presa scrisă nu are acelaşi impact, fie şi pentru faptul că electoratul de care aminteam, manipulabil, nu prea citeşte ziare, mulţumindu-se să-şi testeze cunoştinţele în ale cititului parcurgând doar etichete de semipreparate sau bilete de pariuri sportive. Ceea ce, vorba unei reclame, e „puţin, dom’le, foarte puţin”. Nici măcar cunoscutele mijloace considerate strict electorale – dar extinse şi la perioada extra campaniei – cum ar fi fluturaşii, pliantele sau alte manifeste nu mai dau randamentul scontat.

Dar, de vreo câţiva ani, s-a proliferat un alt mod de manipulare: marşul de protest. Într-adevăr, însoţit de mecanismul audio-video, dar instrumentul numit „marş de protest” începe să-şi facă simţită prezenţa. Nu contează câtă lume se adună, nu contează argumentele aduse, doar să se vadă un tumult. Iarăşi vă provoc întreb memoria şi vă aduc aminte de acele proteste de acum doi ani, în care sute de oameni vroiau să dea jos sistemul ticăloşit. O fi fost sistemul acela ticăloşit, dar mulţi au uitat acum de ce au protestat efectiv, ori s-au lepădat, semn că manipularea a funcţionat. Apoi, pe măsură ce se apropiau momente electorale – fie că era vorba de alegeri locale, referendum sau parlamentare – mitingurile s-au înteţit, au apărut „profesioniştii”, care protestau la comandă. Acum, se apropie europarlamentarele şi deja se întrevăd alte marşuri de protest. Oare cât mai trebuie să vedem diferite manifestări tribale până când să se demodeze şi acest mijloc de manipulare? Oare ce alt instrument vor mai inventa prietenii noştri, politicienii? Întrebări la care presimt că o să am cât de curând răspunsuri…

Recomandările redacției