Manuale sau „manele”?

Convorbesc adesea cu fiul meu, copil deştept de felul lui, vlăjgan în clasa a VII-a de-acum, şi-l întreb despre unele şi despre altele învăţate la şcoală. Mărturisesc că mi se-apropie tensiunea de limitele apoplexiei constatînd nu cît şi ce anume învaţă, ci cît şi ce anume nu învaţă. Din pură curiozitate părintească, mi-am aruncat ochii pe ma­nualele lui – şi-am rămas perplex cînd mi-a spus ritos că nu-i folosesc la nimic, deoarece li se predă altceva, diferit de manual. O scurtă trecere în revistă a manualului de Limba Română m-a lăsat fără grai: absenţa oricărei metode în elaborarea manualului şi grandomania evidentă a autorilor nu-s doar condamnabile, ci de-a dreptul revoltătoare.
Nici la disciplina istorie nu-i altfel: în clasa a şaptea, elevii români n-au habar de istoria naţională, nici de voievozii şi de domnitorii care au acoperit cu glorie acest neam, nici de cei care au vîndut ţara asta cui le-a dat mai ieftin tronurile şi cui le-a promis mai mare libertate-n a jefui ce mai rămîne-n urma lăcustelor străine sau autohtone.
Geografia nu face nici ea excepţie: elevii nu ştiu nici măcar numele provinciilor istorice şi poziţionarea acestora-n teritoriu după punctele cardinale.
Constatarea fiind de maximă duritate şi de gravitate extremă, am trecut la măsuri radicale: îi predau eu însumi, acasă, toate materiile care i se predau la şcoală în bătaie de joc. Nu vreau ca fiul meu să fie un cretin cu minţile spălate după o programă şcolară elaborată în scopul idiotizării generale a unor întregi generaţii. Nu vreau ca fiul meu să fie parte dintr-o mare masă de tembeli buni de muncă şi de tăcut. Nu vreau ca fiul meu s-ajungă atît de prost încît să ştie doar că Ştefan cel Mare-a fost curvar şi că Mihai Viteazul şi-a cumpărat tronul de la turci plătindu-l cu aur, dar să n-aibă habar de ce-au făcut aceşti doi voievozi pentru neamul lor. Nu vreau ca fiul meu să fie european, ci vreau să fie român-român-român, mîndru de originile-i dacice şi tracice, mîndru de istoria pe care-o poartă-n spate şi de limba pe care-o vorbeşte – adică Limba Română, iar nu limba romgleză. Apropo de limbă: scrie-un idiot autor de manual de Limbă Română de clasa a VII-a că „… week-end…”. Domnule autor şi profesor idiot, în Limba Română nu există substantivul acesta, ci locuţiunea „sfîrşit de săptămînă”! Dacă tot te-ai euro­penizat pînă la tîmpire prin englezire şi ame­ricanizare, află dumneata că-n engleza din care se extrage substantivul cu care-ţi arăţi patriotismul romglez, substantivul în cauză se scrie corect „weekend”, nu „week-end”.
Din ce coclauri ai desţărării prin prostire şi-ai despatrierii prin tîmpire aţi ieşit la iveală mă, autorilor de manuale-manele? Nu vi-i ruşine obrazului c-aţi tocit degeaba băncile şcolilor – de la grădiniţe pîn-la facultăţi absolvite „pe şestache” şi doctorate luate „în acord global”? Înapoi la şcoala primară, neisprăviţilor, şi cereţi iertare dascălilor care s-au spetit să vă-nveţe româneşte, dar s-a lipit de voi rîia-nstrăinării!
Mareşalul avea dreptate: „Trebuie pus ciomagul…” – şi se-apropie clipa aia…, deci păzea, c-o fi vai şi- amar de pielea voastră, cu englezire şi cu americanizare cu tot!