Atleta CS Universitatea Arad, Mara Guler, a stabilit un nou record național la Campionatul Mondial de Alergare de 24 de ore, din Franța. Mara a facut o cursă senzațională la Albi, cea mai bună a carierei. A terminat pe locul 13 în clasamentul feminin, alergând cea mai lungă distanță dintre toti cei 9 sportivi români participanți: 229,233 km.
Precedentul record național i-a aparținut tot sportivei stabilite la Timișoara, chiar la ea acasă, în luna mai a acestui an. Atunci Mara Guler a alergat 215,2 kilometri, așadar cu 14 kilometri mai puțin decât la competiția din Hexagon.
Rezultatul i-a permis recordmanei naționale să se claseze pe locul 13 în lume, din 147 de sportive prezente la start. În acelasi timp a intrat în categoria alteletor de categoria A, cu peste 220 de kilometri parcurși. Mai mult decât atât, Mara a pus umărul la o clasare onorabilă a echipei României în ie­rarhia pe naţiuni, locul 9.

Recomandările redacției