Mare program artistic la Şicula, în a doua zi de Crăciun

1
564

Voicu Sida 

Parcă a fost un Crăciun mai sărac, dacă nu am avut nici un fulg de zăpadă. Cel puţin aşa i-am auzit pe mulţi vorbind la Şicula, acolo unde în cea de-a doua zi de Crăciun a avut loc o mare serbare de colinde şi cântece populare. „Dar să ştiţi că la noi, o astfel de serbare în cea de-a doua zi de Crăciun, a devenit o tradiţie. Comuna noastră este renumită în tradiţii şi folclor. De la noi din zonă s-au ridicat persoane importante în domeniul folclorului românesc, precum compozitorul Emil Monţia sau celebra cântăreaţă de muzică populară Florica Bradu. Cetăţenii aşteaptă de la noi să le punem la dispoziţie câteva ore de relaxare, să asculte cântecele noastre din zonă. La rândul lui, publicul din comuna noastră ascultă cu mare atenţie şi interes tot ce se petrece pe scenă. Oamenii vor ca tradiţia să fie dusă mai departe, să fie transmisă generaţiilor următoare. Să fie duse mai departe atât cântecele, cât şi obiceiurile şi dansurile. Am invitat şi Ansamblul Auşana din Bihor pentru această seară de excepţie“, a precizat Duţu Căprar, primarul comunei Şicula.

Seara a fost într-adevăr una de vis, programul superb prezentat atât de „Păstrătorii tradiţiei“ din Şicula, cât şi de Căluşeri şi Ansamblul Auşana a ţinut întreaga asistenţă cu sufletul la gură. „La copii le-am dat cadouri de Sărbători. Vreau să schimb faţa comunei noastre. Este o comunitate cu oameni harnici din care s-au ridicat multe valori“, ne-a spus primarul Duţu Căprar. Că mai sunt alţii de altă părere, este treaba lor. Peste tot se întâmplă aşa, dar domnul primar Căprar are nişte realizări spectaculoase. Vă spun acest lucru şi în urma unor discuţii pe care le-am purtat cu câţiva localnici din Chereluş. Am discutat despre activitatea primarului, iar iată ce spunea lumea: „Da, se vede ce a făcut domnul Căprar. Degeaba vorbesc unii palavre, noi suntem aici în sat şi ştim cel mai bine ce s-a făcut“.

Opiniile cetăţenilor

„Toţi ar vrea să spună câte ceva, dar nu ar vrea să intre în discuţii politice. Ei susţin că astfel de discuţii politice nu le fac bine şi tocmai de aceea vă spun: luaţi de bun ce credeţi. Astea sunt opiniile noastre şi este normal să fie diferite“, a precizat un localnic. „Noi nu am avut încă aşa primar cum este domnul Duţu Căprar. Este o persoană cu mare experienţă în viaţă şi conducere“, ne-a precizat o altă persoană, care a continuat pe un ton foarte direct: „Este omul de care Şicula are nevoie. Multe s-ar fi făcut dacă totuşi ceilalţi ar fi ţinut cont şi de dorinţele noastre. Uitaţi-vă ce este la noi, în Cămin, totul fiind organizat de acest primar. Despre ce vorbim?“.

Domnule primar Duţu Căprar, în încheierea vizitei noastre aici, la dumneavoastră, vreau să vă mai adresez o singură întrebare: ce perspectivă daţi dumneavoastră comunei Şicula?

– Trebuie să ne dezvoltăm. Cu locurile de muncă pe plan local este mai greu, dar faţă de alte comune suntem mult în faţă. La nivelul comunei, marea parte a forţei de muncă este absorvită de APTIV Ineu. Fabrica este la câţiva paşi de noi, aşa că încă nu ne putem plânge. Celelalte probleme le atacăm începând din anul care vine. Vom continua şi cu proiectele care sunt deja începute.

Lume şi ţară la programul artistic

Am rămas surprins de prezenţa mare a publicului la această activitate culturală, organizată în cea de-a doua zi de Crăciun. În încheiere, mă văd nevoit să o spun din nou: omul sfinţeşte locul!

Voicu Sida

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.