Mare sărbătoare la Șilindia

0
955

În urmă cu câteva zile a avut loc o mare sărbătoare în comuna Șilindia. În ciuda temperaturilor de afară, gazda evenimentului, în persoana primarului Rovin Mariș, un edil ambițios care nu a dorit să cedeze în fața caniculei, a organizat evenimentul de dezvelire a bustului marelui artist și pictor Mihai Takacs, originar din această localitate.

De remarcat este faptul că la acest eveniment rolul important l-a avut și Centrul Cultural Județean, prin Consiliul Județean Arad ca sponsor principal.

La eveniment a participat și domnul subprefect al Aradului, Doru Sinaci, dar și domnul Ionel Bulbuc, vicepreședintele CJA și nimeni altcineva decât persoana de suflet a CCJ, directoarea Ioana Engelhart – o persoană neobosită în tot ceea ce face: o întâlnim cam peste tot, la evenimentele culturale care au loc în județul nostru.

Înainte de începerea activităților, a fost oficiată o slujbă de sfințire a monumentului, realizată de un sobor de preoți.

În deschiderea activității, domnul Doru Sinaci a prezentat un istoric al marelui pictor arădean Mihai Takacs, subliniind faptul că trebuie să fim atenți ori de câte ori trecem pe lângă acest bust să-i depunem o floare. Marele pictor s-a născut pe data de 23 ianuarie 1954, în comuna Șilindia. Din păcate, nu a avut parte de o viață prea lungă, aceasta încheindu-se dureros de brusc în anul 2015. „Dar să nu uităm că am pierdut un pictor de mare valoare“, a precizat domnul subprefect. În continuare, domnul Ionel Bulbuc, vicepreședintele CJA, a precizat: „Așa este, după cum foarte bine a descris domnul Sinaci – am pierdut un mare artist, de valoare inestimabilă pentru Arad. Mai avem și alți arădeni de care merită să ne aducem aminte. Prin asemenea gesturi, de a le ridica un monument, putem să le mulțumim într-o oarecare măsură pentru ceea ce au dăruit ei Aradului“.

Gazda evenimentului, primarul Rovin Mariș, ne-a spus că nu simte căldura de afară, care te topea efectiv, atunci când ai un asemenea eveniment în comuna pe care o păstorești. „Este o mândrie și să am aceste persoane din conducerea județului prezente în mijlocul nostru“, a spus primarul Rovin Mariș.

Prezenți la evenimentul de la Șilindia au mai fost și colegii primarului, respectiv Ionel Pașca, primarul comunei Chisindia, Mihai Braiți, primarul comunei Buteni, Florin Lela, primarul comunei Tauț. Foarte frumos din partea edililor că au confruntat căldura pentru a fi alături de colegul lor.

Într-un număr destul de mare la eveniment au fost și cetățenii. După încheierea discursurilor, cei prezenți au fost invitați la masă. Au avut parte de o servire ca la o adevărată nuntă sau, oricum, o petrecere în mare stil, bogată în mâncăruri. După aceea, a urmat un program de muzică cu cântece și jocuri de prin partea locului.

De la evenimentul organizat la Șilindia, o parte a autorităților județului s-a deplasat la alt eveniment, la Cil, în comuna Almaș.

Voicu Sida

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.