Marea Britanie și UE au publicat acordul comercial Brexit

0
178

Marea Britanie a publicat sâmbătă textul acordului comercial cu Uniunea Europeană, cu doar cinci zile înainte de a părăsi unul dintre cele mai mari blocuri comerciale din lume, anunță Reuters, știrea fiind preluată de Mediafax și Agerpres.
Acordul Comercial de 1.246 de pagini este însoțit și de acorduri pentru energia nucleară, schimbul de informații clasificate, energie nucleară civilă și o serie de declarații comune.
Comisia Europeană a ajuns, joi, la un acord cu Marea Britanie privind viitoarele relații, documentul urmând să intre în vigoare după expirarea tranziției post-Brexit, la 1 ianuarie 2021.
Acordul dintre Bruxelles şi Londra are, conform unui plan postat pe site-ul Comisiei Europene, trei elemente centrale:
– un acord comercial,
– un parteneriat în materie de securitate
– şi un cadru privind standardele de guvernare.
Acordul privind comerțul liber: „un nou parteneriat economic și social cu Marea Britanie”
– acordul acoperă atât comerţul cu produse şi servicii, cât şi o serie de domenii de interes pentru UE, precum investiţiile, competiţia, subvenţiile, transparenţa fiscală, transporturile aeriene şi rutiere, energia şi sustenabilitatea, pescuitul, protecţia datelor, coordonarea politicilor de securitate;
– acordul prevede zero taxe vamale şi zero cote pentru toate produsele conforme cu reglementările privind originea.
„Ambele părţi s-au angajat să asigure standarde egale solide, prin menţinerea unor niveluri ridicatede protecţie în domenii precum mediul, contracararea schimbărilor climatice, taxele pe emisii de dioxid de carbon, drepturi sociale şi de muncă, transparenţă fiscală şi subvenţii, prin aplicarea internă eficientă, printr-un mecanism obligatoriu de soluţionare a disputelor şi prin posibilitatea ca ambele părţi să aplice măsuri de remediere”, subliniază Comisia Europeană.
– UE şi Marea Britanie au convenit asupra unui nou cadru comun de gestionare a stocurilor de pescuit;
– acordul prevede menţinerea conexiunilor aeriene, rutiere, feroviare şi maritime, deşi accesul britanic pe piaţa comună va fi mai redus decât ce poate oferi spaţiul comunitar.
– în domeniul energetic, acordul prevede un nou model de comerţ şi interconectivitate, cu garanţii privind competiţia corectă şi transparentă.
„În domeniul securităţii sociale, acordul îşi propune să asigure un număr de drepturi pentru cetăţenii UE şi pentru cei britanici. Acest lucru se referă la cetăţenii UE care lucrează, călătoresc sau se stabilesc în Marea Britanie, precum şi la cetăţenii britanici care lucrează, călătoresc sau se stabilesc în UE după 1 ianuarie 2021“, precizează Comisia Europeană.
„Acordul permite continuarea participării Marii Britanii la un număr de programe UE în perioada 2021-2027 (cu condiţia contribuţiei financiare a Marii Britanii la bugetul UE), precum Programul Orizont Europa (Horizon Europe)”, subliniază Executivul UE.
„Un nou parteneriat pentru
securitatea cetățenilor noștri”
Acordul instituie un nou cadru de cooperare între autorităţi, inclusiv în domeniul judiciar. Tratatul prevede cooperarea între structurile de poliţie şi instituţiile judiciare, în principal pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere şi a terorismului.
„Sunt create noi capabilităţi operaționale, ținând cont de faptul că Marea Britanie, ca stat non-UE şi din afara Spaţiului Schengen, nu va avea aceleaşi facilităţi ca până acum. Cooperarea în domeniul securităţii poate fi suspendată în cazul în care Marea Britanie îşi încalcă angajamentele de a adera în continuare la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în privinţa aplicării reglementărilor pe plan intern”, precizează Comisia Europeană.
Un acord orizontal în materie de guvernare
Sunt prevăzute modalităţi clare despre modul în care Acordul va fi implementat şi verificat. Va fi instituit un Consiliu al Parteneriatului Comun, care se va asigura că Acordul este aplicat şi interpretat corect. Vor exista mecanisme de soluţionare a disputelor, pentru asigurarea respectării drepturilor companiilor, consumatorilor şi persoanelor fizice. Ambele părţi pot lua măsuri de retorsiune în cazul încălcării Acordului.
Politica externă, securitatea externă şi cooperarea în domeniul apărării nu sunt acoperite de acest acord, întrucât Marea Britanie nu a vrut să negocieze aceste aspecte.
Schimbări majore de la 1 ianuarie 2021
Marea Britanie va ieşi din piaţa unică a UE, din Uniunea vamală şi din toate sistemele politice ale Uniunii Europene pe 1 ianuarie 2021. Libera circulaţie a persoanelor, produselor, serviciilor şi capitalului între UE şi Marea Britanie încetează la 1 ianuarie 2021.
„UE şi Marea Britanie vor avea două pieţe diferite, două spaţii diferite în materie de reglementare şi la nivel juridic. Acest lucru va crea bariere care nu existau acum în comerţul cu produse şi servicii, precum şi în materie de mobilitate transfrontalieră şi în schimburile bilaterale, în ambele direcţii”, subliniază Comisia Europeană.
În contextul în care timpul este foarte scurt între obţinerea Acordului şi încheierea tranziţiei post-Brexit, Comisia Europreană propune ca tratatul să fie aplicat în mod provizoriu, până pe 28 februarie 2021. Propunerea este formulată în contextul în care proiectul de acord trebuie ratificat de Parlamentul European, de Parlamentul britanic şi de parlamentele celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.