Se vorbeşte tot mai insistent despre o coaliţie PSD-ALDE-Pro România, în vederea alegerilor locale şi parlamentare. Chiar preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a confirmat că există discuţii pe această temă, iar şeful PSD, Marcel Ciolacu, deşi nu a afirmat răspicat că este aşa, nici nu a negat, afirmând că o colaborare stânga-centru, chiar cu păstrarea identităţii liberale a partidului lui Tăriceanu, ar fi benefică. Oricât de mult ne-am stoarce creierii, ar fi extrem de greu să ne dăm cu presupul asupra formei pe care o va îmbrăca această alianţă. O alianţă electorală presupune, de principiu, candidaţi comuni, dar negocierile pentru stabilirea acestora sunt extrem de îndelungi şi de complicate. De obicei, partidul cel mai mare al alianţei îşi ia partea leului, urmând ca restul să fie repartizat celuilalt sau, în cazul de faţă, celorlalte partide. Să luăm cazul primarilor. Dacă alegerile ar fi în două tururi, ar fi simplu, s-ar încheia un protocol care să prevadă că fiecare partid va avea candidat propriu în primul tur, urmând ca în turul doi toate să susţină candidatul care merge mai departe. doi. Or, alegerile vor fi tot într-un singur tur, iar cum PSD are cel mai mare număr de primari din ţară, este exclus să renunţe la unul măcar. Chiar ar fi o prostie să renunţe, având în vedere faptul că primarul în funcţie are 99% şanse să câştige într-un singur tur, pe baza capitalului propriu de susţinători şi a diseminării celorlate voturi la numeroşii candidaţi ai celorlalte partide. Or, în multe dintre acele municipii, oraşe, comune, unde PSD are primari, atât ALDE cât şi Pro România au deja membri importanţi care pretind să fie candidaţi. Dealtfel, cam tot aşa stau lucrurile şi în cazul UAT-eurilor unde primarii sunt de la PNL. Sacrificarea acestora, prin renunţarea la candidatură, în favoarea primarului PSD aflat pe funcţie ar declanşa un val de trădări, iar partidele respective ar înregistra pierderi uriaşe. Atunci, care este soluţia pentru materializarea coaliţiei? Cel mai probabil, se va căuta o formulă prin care partidul care stă cel mai bine să desemneze un candidat al coaliţiei doar acolo unde, practic, celelalte două nu emit niciun fel de pretenţii, neavând structuri. Este posibil ca în unele comune, oraşe, municipii, candidatul să fie al coaliţiei, în timp ce în altele fiecare să aibă candidat propriu. Este o formulă complicată, dar fezabilă. După părerea mea, dacă se va face această coaliţie, scopul principal este susţinerea candidaturii Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, victoria acesteia constituind o lovitură foarte grea administrată dreptei, în principal PNL-ului, care va cântări extrem de greu la alegerile parlamentare. Iar dacă măcar unul sau doi dintre primarii liberali actuali ar fi învinşi de către un candidat al coaliţiei, lovitura ar fi şi mai dureroasă. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, dar, aşa cum spuneam, lucrurile sunt complicate şi orice mişcare politică este posibilă. 

Recomandările redacției