MihutaBiserica Ortodoxă a sărbătorit duminică, la 50 de zile după Paşti, Rusaliile, adică Pogorârea Duhului Sfânt sau Cincizecimea, unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului şi ziua în care a fost alcătuită prima comunitate creştină, nucleul Bisericii de mai târziu. Duhul Sfânt este Vistierul bunătăţilor, Sfinţitorul şi Mângâietorul tuturor inimilor. Toate bisericile sunt casele Duhului Sfânt; toate slujbele bisericeşti sunt lucrările Duhului Sfânt, de aceea spune un sfânt părinte că fără Duhul Sfânt nu este nici Biserică, nici preot, nici predică, nici slujbă, nici taine. De aceea ca să putem intra în Împărăţia divină, trebuie să primim darurile şi binecuvântările Împăratului nostru Hristos.
În conformitate cu învăţătura credinţei creştine ortodoxe, înainte de Înălţare, Domnul Iisus Hristos le spusese ucenicilor: „Voi să rămâneţi în cetate până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus”, adică cu Duhul Sfânt. De altfel, în Faptele Apostolilor, evanghelistul Luca ne spune că, prin vuiet şi lumină, apostolii s-au umplut de Duhul Sfânt. Acesta lucrează prin har, adică prin graţia, bunătatea sau energia pe care Dumnezeu o revărsa peste noi, creştinii, atât ca Treime cât şi prin fiecare persoană în parte. El poate lucra direct prin Fiul, ca trimis al Tatălui, dar şi prin Duhul, ca trimis al Fiului.
Potrivit tradiţiei, la Rusalii, se aduc la biserică spice de grâu proaspete, încă verzi, care sunt binecuvântate la sfârşitul Sfintei Liturghii şi cu care vom pleca la casele noastre spre a le aşeza la icoane, în semn de mulţumire. Înălţarea şi Cinzecimea sunt două acte mântuitoare distincte, dar aflate în strânsă legătură. Nu se poate vorbi de Pogorârea Duhului Sfânt fără a face referire la Înălţarea Domnului şi invers. În Hristos omul este condus de Dumnezeu spre îndumnezeirea în care se afla El. Pogorârea Duhului Sfânt ne dăruieşte, pe de o parte, o victorie asupra limitelor fiinţei umane, pe de altă parte, o readucere la starea dumnezeirii. Mai mult, această mare taină ne aduce la o împăcare cu noi înşine şi cu Dumnezeu.
Aşadar, Pogorârea Duhului Sfânt este, prin excelenţă, momentul adevărului, acela al însămânţării Duhului Sfânt în sufletul nostru, în întreaga noastră fiinţă şi al participării trupului trecător la bunurile veşnice, mai presus de fire, o călătorie în lumină lăuntrică a sufletelor noastre.
Monahul Serafim

Lasă un răspuns

Recomandările redacției