Marian Costea e noul team-manager al „Bătrânei Doamne”

0
225

Poate cea mai importantă veste în ziua reunirii lotului utist este cea a oficializării relației dintre club și Marian Costea, un conducător cu vechi state în fotbalul românesc, chiar și cel de dinaintea Revoluției din 1989.
Însuși noul team-manager al „Bătrânei Doamne” își recunoaște trecutul la contestata echipă din Scornicești, dar în cei 35 de ani de activitate ca și conducător mai are în CV grupări precum Gloria Buzău și U. Cluj (tot înainte de 89), după care a făcut parte din staffurile celor de la Dinamo (timp de patru ani de zile), FC Brașov (unde a fost vice­președinte), Astra Ploiești (cu care a pro­movat din Liga a III-a până în Liga I), sau în vremea lui Massone la Ceahlăul Piatra Neamț. Și tot Costea mai spune că în anii ’90 a colaborat cu vechea glorie a UTA-ei, Mircea Petescu, pentru transferul unor fotbaliști ca Hagi, la Real Madrid, Gică Popescu, la Eindhoven, Sabău, la Feyenoord sau Dorinel Munteanu, Cheregi și Mihali în Belgia.
Pentru moment, noul team-manager spu­ne că e prematur să se vorbească de obiectivul stagional. „Acesta îl vom fixa în func­- ție de ce jucători aducem. Vorbim cu mai mulți jucători foarte buni pentru Liga 2-a, dar nu are rost să le dăm numele până ce nu ne înțelegem cu ei. Și asta nu că nu aș vrea le să spunem arădenilor pe cine vrem, cum stăm, mai ales că eu sunt un om deschis și o să încerc să comunic cât mai mult cu ei direct sau prin presă”, au fost primele cuvinte ale lui Costea din calitate de „oficial” al „Bătrânei Doamne”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.