Marin dă Rapidul pe Timișoara

0
312

marinTehnicianul Florin Marin a ajuns, luni, la un acord privind rezilierea contractului cu FC Rapid, urmând să preia funcţia de antrenor principal al echipei ACS Poli Timişoara, rămasă vacantă după demisia lui Dan Alexa.
Acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, luni, agenţiei de presă MEDIAFAX, că Florin Marin a solicitat rezilierea pentru a putea semna contractul cu grupărea bănăţeană.
„Domnul Florin Marin mi-a solicitat să reziliem contractul şi am fost de acord după ce mi-a spus de oferta pe care o are. Dânsul e dorit la Timişoara, o echipă din Liga I cu alte posibilităţi, şi atunci am fost de acord. Urmează să semnăm şi rezilierea după care ne vom orienta către un alt antre­nor”, a spus Moraru.
Surse din cadrul grupării giuleştene au declarat, pentru MEDIAFAX, că oficialii FC Rapid negociază deja cu Dan Alexa, antrenorul care a renunţat la conducerea tehnică a formaţiei ACS Poli Timişoara. Acesta urmează să ajungă, marţi, la Bucureşti, pentru a discuta termenii contractuali cu conducerea FC Rapid.
Antrenorul Florin Marin a fost instalat la conducerea tehnică a formaţiei Rapid, care va evolua în acest sezon în Liga a II-a, la 24 iulie. El va prelua postul lăsat liber de Dan Alexa, care a demisionat de la ACS Poli Timişoara, vineri seară, după meciul cu FC Viitorul, pierdut cu scorul de 0-4.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.