Echipa bucureșteană din cartierul Colentina a câștigat primul meci sub denumirea de Daco-Getica. Victimă i-a fost UTA, care a făcut act de prezență în prima parte, când a și încasat golurile ce au făcut diferența pe tabelă.
Capul lui Voicu și lobul din unghi al lui Stănescu au ținut punctele în Capitală și
i-au dat prilejul lui Marius Baciu să-și manifeste mulțumirea chiar uimirea pentru cum au decurs lucrurile în meciul din cadrul rundei inaugurale a ligii secunde. „Nu știu cât de meritată a fost victoria noastră, dar în orice caz a fost foarte muncită. Fiindcă stăm prost la capitolul pregătire fizică, având jucători care ni s-au alăturat lotului chiar în această săptămână, știam că, dacă nu forțăm atacul în prima repriză, nu putem emite pretenții la un rezultat bun. Lucrurile au decurs perfect pentru noi, am profitat excelent de spațiile din defensiva lor puțin lentă în zona fundașilor centrali, pot spune că ne-am prezentat peste așteptările mele. Sigur, pe fondul că­derii noastre fizice, dar și fricii de rezultat, au fost momente în care UTA ne-a dominat clar, și-a și creat ocazii clare, însă și noi am mai avut câteva în afara golurilor. Cred că un scor de 5-3 era mai aproape de realitate”, consideră antre­norul „daco-geților”.
Fostul fundaș al Stelei a apelat și la o improvizație importantă la acest nivel. Tiberiu Petriș, fotbalist care s-a pregătit cu UTA timp de două săptămâni, a jucat fundaș central, când postul său de bază este în linia mediană. „Este un fotbalist pe care-l cunosc bine și mi-am dorit demult să lucrez cu el. Dintre fotbaliștii pe care i-am avut la dispoziție, Tibi era cel mai aproape, ca profil, de cel al funda­șului central. M-am bazat mult și pe lan­sările sale lungi cu piciorul stâng care au creat de câteva ori panică în apă­ra­rea adversă, ca să nu mai zic de centra­rea de la golul de 1-0”, a adăugat Baciu, care o vede și acum pe UTA printre prota­gonistele prezentei stagiunii a Ligii a II-a.
„În ciuda acestei înfrângeri, UTA rămâne o echipă bună, care va avea un cuvânt de spus în acest campionat. Ca și noi, care nu am testat această formulă de joc în niciun amical, și arădenii nu excelează la relații de joc. Dar, Ionuț Popa va știi să scoată maxim din această echipă bună și-i doresc mult succes. O echipă de tradiția UTA-ei și un oraș ca Aradul merită să fie din nou în Liga I”, e concluzia „principalului” celor de la Daco-Getica.

Recomandările redacției