Marius Copil a deschis drumul României spre victorie în Cupa Davis

0
357

copilDupă două zile, echipa de tenis a României conducea Danemarca cu 3-0 la Cluj și și-a asigurat drumul mai departe în Cupa Davis. „Tricolorii” au fost de neoprit în fața jucătorilor din țara lui Hamlet, iar arădeanul Marius Copil a fost cel care a indicat drumul spre calificare. În primul meci, Copil a trecut de Frederik Nielsen, cu 6-3, 7-6 (7), 6-4. Tenismenul arădean era clasat, înaintea confruntării, pe locul 151 ATP, în vreme ce adversarul său era situat pe poziția 482.
A urmat victoria lui Adrian Ungur în faţa lui Martin Pedersen, scor 6-2, 7-6 (3), 4-6, 4-6, 6-2. La dublu, refăcuta pereche Horia Tecău – Florin Mergea a fost mai bună decât tandemul Frederik Nielsen-Thomas Kromann, 7-6 (3), 6-2 şi 6-4. Astfel , meciurile de ieri au mai contat doar pentru statistică, triumful României fiind deja stabilit.
Căpitanul nejucător al echipei României, Ciprian Porumb a declarat că Mergea şi Tecău au jucat fantastic: „Ştiam că va fi greu cu echipa Danemarcei, deşi nu are nume mari în echipă acum. Dar sunt jucători care pot face orice pe teren, iar asta s-a văzut în meciul de ieri cu Ungur, de 5 seturi. Astăzi, băieţii noştri au jucat fantastic la dublu, au avut unele momente de joc de nivel mondial. Această echipă creşte cu fiecare meci jucat. Urmează partidele cu Olanda, în faţa căreia avem de luat o revanşă, după înfrângerea usturătoare de acum un an. Cred că vom avea cea mai bună echipă, pe o suprafaţă care ne convine, dar şi în faţa unor fani, care să poată crea cel puţin atmosfera de aici, de la Cluj”.
În turul următor, România va întâlni Olanda, confruntarea fiind programată între 5 și 7 aprilie.
Cel mai lung meci din istorie!
Tot în Cupa Davis, confruntarea Cehia – Elveția a oferit un record al competiției. După şapte ore şi un minut de joc, perechea cehă Tomas Berdych/ Lukas Rosol a învins, sâmbătă, cuplul elveţian Stanislas Wawrinka/Marco Chiudinelli, cu scorul de 6-4, 5-7, 6-4, 6-7 (3/7), 24-22, record de durată al unui meci de Cupa Davis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.