Marius Copil, despre întâlnirea cu Slovenia din Cupa Davis: „Șanse egale de victorie, prima zi e foarte importantă”

0
212

Mai este o zi până la primele schimburi de mingi între români și sloveni în cadrul Grupei I Euro-Africane a Cupei Davis. Ieri di­mineață, la antrenamentul deschis publicului au jucat la dublu Marius Copil și Andrei Pavel  (căpitan nejucător) cu Horia Tecău – Florin Mergea. Practic, „tricolorii” se obiș­nuiesc cu suprafața de teren destul de rapidă ce a îmbrăcat parchetul Sălii Sporturilor Victoria. Adrian Ungur se va pregăti în această după-amiază alături de celălalt jucător de simplu, Marius Copil. Din păcate, arădeanul din echipa Româ­niei nu pare în cea mai bună formă fizică. La finalul ședinței de pregătire am aflat și de ce.
– Marius, te-am auzit deseori tușind, îți revii până vineri?
– Sunt răcit încă de la turneul de la Sofia, sper să-mi treacă. Mă simt din în ce în ce mai bine, nu sunt sută la sută, dar sper să-mi revin până la primul meci oficial.
– Organizatorii ți-au pus la dispoziție o suprafață de joc rapidă, așa cum îți place ție…
– Nu e cea mai rapidă suprafață, e una medie. Dar, într-adevăr, cred că mă avantajează această suprafață. Acum sper ca acest lucru să se reflecte și în rezultatele de vineri și duminică, dacă va mai fi cazul.
– Ești singurul component al reprezentativei României care a luat deja pulsul jucătorilor sloveni…
– Într-adevăr, am jucat cu ambii. Cu Rola la juniori, iar cu Zemlja nu am cel mai bun palmares la seniori (n.a. slovenul l-a învins de două ori pe jucătorul arădean). Sper, însă, ca acest palmares să se schimbe cu ocazia acestei întâlniri, mai ales că el vine după o accidentare și, poate, acest lucru se va simți.
– Antrenorul Sloveniei spunea ieri că echipa sa are 40% șanse de a câștiga la Arad? Tu ce pronostic dai?
– Șansele sunt împărțite 50-50%. Contează mult rezultatul după prima zi, care, în opnia mea, este foarte importantă în stabilirea câștigătoarei. Eu sper să avem 2-0, dar totul e posibil. Și o victorie cu  3-2 e la fel de prețioasă, poate și spectaculoasă pentru pentru pu­blicul arădean ce sper să ne încurajeze în număr cât mai mare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.