Arădeanul Marius Copil (locul 60 ATP) accede pentru a doua oară în carieră în turul doi la Australian Open, după o partidă dominată în faţa spaniolului Marcel Granollers, al 108-lea tenismen al lumii. Copil s-a impus la 3, 4 şi 4, într-o oră şi 45 de minute de joc, încheind în stilul lui Federer, cu as. Marius a servit 11 aşi, încheind partida pe plus: 39 lovituri câştigătoare şi doar 24 greşeli neforţate.
Pentru prezenţa în turul doi la Australian Open, Marius Copil şi-a asigurat un cec în valoare de 105.000 dolari australieni (aproximativ 67.000 de euro) şi 45 de puncte în clasamentul ATP. Copil, care e prezent pentru a şaptea oară la Melbourne, e singurul reprezentant al României pe tabloul de simplu masculin.
În turul doi, arădeanul va juca împotriva lui David Goffin (locul 22 ATP), al 21-lea favorit al competiţiei. Belgianul a trecut, la rândul său, de chilianul Christian Garin (89 ATP), scor 6-0, 6-2, 6-2, după o oră şi 28 de minute. Este a doua oară în carieră când Marius Copil reușește calificarea în turul doi la Australian Open, după cea din 2015.
Actualitate 21
Deşeuri din vestul Europei oprite la Borș II și Nădlac II. Aproximativ 44 tone de diverse bunuri descoperite
citește mai mult »