Ca de multe alte ori în această stagiune, Marius Curtuiuș a adus puncte importante în contul UTA-ei prin golurile sale. Și sâmbătă, la Reșița, atacantul de 27 de ani a fost în centrul acțiunii ce a produs golul unui succes fără strălucire, dar atât de necesar.
Scăpat în careu cu un fundaș în spate, fostul bistrițean a întârziat puțin șutul, dar norocul său s-a numit Elhad, care și-a introdus balonul în poartă după respingerea lui Lucic. „Știm că poate lumea se aștepta la mai mult de la noi, dar, până la urmă, importante rămân punc­tele. Mă bucur că am reușit să-mi aduc contribuția la golul de trei puncte, are mai puțină importanță dacă am ajuns sau nu încă la cota 10 de goluri personale. Am mai avut și alte ocazii, două-trei destul de clare, dar fotbalul nu e mate­matică. La final rămânem cu un succes la limită, dar foarte important, care ne readuce pe podium, într-o postură pe care nu multă lume ne-a văzut la începutul sezonului”,  consi­deră Curtuiuș.
Întrebat care au fost cauzele unui meci mai puțin reușit în Valea Domanului, golgheterul arădenilor a adăugat: „Într-adevăr, jocul a fost mai greu decât ne așteptam. Cei de la Reșița au jucat destul de bine azi (n.a. sâmbătă), nu știu cum de au luat 7 goluri etapa trecută. Cel puțin au stat destul de bine în teren, dar asta și fiindcă au jucat cu 5 fundași. S-au închis foarte bine în special pe centru, au blocat spațiile spre poarta lor, dar nici noi nu ne-am mai avântat în atac, căci nu am dorit să riscăm vreo contră de-a lor, preferând să securizăm cele trei puncte”.

Recomandările redacției