Marocani depistaţi la Nădlac în terminalul de automarfare

0
322

Trei marocani și-au încercat norocul să treacă granița „la pas”, dar au fost depistați de autorități.  Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac, au depistat în terminalul de automarfare  trei persoane, cetăţeni din Maroc, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 03.00, poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat, în terminalul de automarfare al punctului, la aproximativ 50 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin, trei persoane care se îndreptau pe jos, spre teritoriul Ungariei şi care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Cei trei cetățeni străini au fost preluați și transportați la sediul Sectorului P.F. Nădlac, pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că grupul este format din trei persoane din Maroc. Cei trei tineri au vârste cuprinse între 26 şi 36 de ani. Aceştia au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, spun reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.