O a noua ediție a „Marșului pentru Viață“ va fi organizată luna aceasta în municipiu. Este vorba de o manifestare împotriva avorturilor, prin care se militează pentru viață și familie. De altfel, întreaga lună stă sub semnul încurajării familiilor și al stimulării natalității, într-o perioadă în care aceasta este scăzută.

Evenimentul – marș va fi organizat de Asociația „Tineri pentru Viață“ Arad,  în cadrul departamentului Provita, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului. 

În acțiunile asociației se implică Inspectoratul Școlar Județean Arad și Centrul Cultural Județean prin Consiliul Județean Arad. Tot prin aceste parteneriate cu instituții vor mai fi organizate și alte activități în decursul acestei luni.  

„Proiectul «Fiecare copil merită o poveste» se desfășoară pe tot parcursul lunii martie în scoli și grădinițe partenere cu asociatia noastră. Povestea «Bebe – o poveste din burtică» de Veronica Iani, este interpretată de povestitoarea și actrița Giorgiana Elena Popan si alți membri ai asociației, precum Loredana Postolache – coordonator ateliere în cadrul Provita Arad, dar și profesori și educatori“, a susținut Adelin Popescu, președinte al Asociației „Tineri pentru Viață“.

Pe 26 martie va avea loc o manifestare inedită. Un lanț uman sub motto-ul „Îmbrățișare pentru viață“ va înconjura Spitalul Matern „Dr Salvator Vuia Arad“. În lanțul uman se vor prinde 500-600 de copii, purtând veste colorate și baloane în mâini. „Este un gest de conștientizare și recunoștință  pentru mamele care dau naștere“ – spun organizatorii manifestării.

Ziua următoare, pe 27 martie se va ține o conferință, iar pe 28 martie – „Marșul pentru viață“. Așadar, în sâmbăta de la finele lunii, se va pleca în marș din piața Avram Iancu, în centru. Cel puțin asta plănuie inițiatorii care au mai organizat în anii trecuți, astfel de acțiuni. Arădenii sunt așteptați să se alăture ca susținători ai demersului. Vom reveni cu alte informații legate de evenimente.

Recomandările redacției