giomartDeși în comunicatul oficial emis de clubul UTA se stipulează că: „În urma negocierilor ce au avut loc în ultima perioadă, acționarii creditori ai societății, d-nul Marțian Silviu Adrian și d-nul Catanzariti Giovanni, de comun acord au ajuns la cedarea creanțelor de către d-nul Catanzariti Giovanni d-nului Marțian Silviu Adrian, dl Catanzariti Giovanni susținând planul de organizare întocmit și susținut financiar de d-nul Marțian Silviu Adrian” cu si­guranță nu există niciun acord între cei doi. Pur și simplu nu există forme legale prin care dejeanul îi poate garanta italianului că după ce acesta din urmă îi cedează puterea executivă, Marțian nu îl va arunca în pușcărie pe Gio, în calitatea sa de administrator, dacă planul de reorganizare  eșuează.
Așa că cei doi au decis să meargă în continuare mână în mână cel puțin o perioadă și asta cu toate că Marțian a spus public despre Catanzariti că a aranjat meciuri și a manageriat prost clubul, angajând jucători cu salarii de 3-4 mii de euro. Dar setea de putere a celor doi a învins din nou.
Dejeanul va asigura finanțarea, iar italianul rămâne creditor majoritar, acționar și administrator al clubului. Mai mult, cei doi îl vor aduce din nou lângă ei pe Adrian Falub, cel care ar fi acceptat să-l înlocuiască pe Eugen Trică la „cârma” Bătrânei Doamne.
Prin vocea administratorului special, Dorin Micșa, care – de altfel – începând cu 16 ianuarie va fi înlocuit cu Cătălin Barbu, clubul UTA a anunțat că reunirea lotului „textilist” a fost amânată pentru 20 ia­nuarie. Până atunci, activitatea va fi înghețată complet în Calea Aurel Vlaicu, toți angajații urmând să intre în concediu. În prealabil, pe 15 ianuarie, administratorul judiciar, Dan, Urse și Asociații și Micșa au convocat adunarea generală a acționarilor FC UTA SA.
Data de 20, fixată pentru reunire, nu a fost aleasă întâmplător. Conform procedurilor insolvenței, de abia atunci Marțian poate alimenta efectiv contul. În urma acestor ultime evenimente, Eugen Trică pare să-și fi pierdut sprijinul întregii conduceri „textiliste”, dar – probabil – și pe cel al suporterilor, pe care îi interesează în special supraviețuirea clubului, indiferent de cine va sta pe bancă. Mai rămâne de văzut și care va fi reacția fotbaliștilor, care, de această dată, vor fi informați în mod oficial că nu au ce căuta pe la club până pe 20 ia­nuarie.

Recomandările redacției