Martirii de la Ip şi Treznea aşteaptă scuze

Mă pregăteam să scriu despre modul inadmisibil în care Klaus Werner Iohannis a făcut politică în şcoală, chiar la festivitatea de deschidere, când am fost sunat de către un arădean, pe care îl cunosc de multă vreme, de pe timpul când era preşedinte al PUNR Arad. Domnia sa mi-a reamintit că pe 09 septembrie sunt comemorate victimele masacrului hortyst din noaptea de 8 spre 9 septembrie 1940, în localitatea Treznea. Au fost ucişi cu bestialitate 86 de săteni, inclusiv femei, bătrâni şi copii, care au fost aruncaţi într-o groapă comună. Peste câteva zile, în 14 septembrie, masacrul s-a repetat în cealaltă localitate a Sălajului, Ip, aici numărul victimelor fiind de 157. Arădeanul care m-a sunat este din Sălaj, iar la momentul masacrelor avea 10 ani, o vârstă la care ţi se întipăresc în minte imagini şi fapte pe care nu le vei putea uita toată viaţa. Chiar dacă a fost preşedinte al PUNR, un partid naţionalist, arădeanul nu a fost niciodată revanşard, nu a fost antimaghiar, ci, dimpotrivă, un adept al bunei convieţuiri. Şi acum, la vârsta venerabilă pe care o are, a rămas acelaşi om echilibrat. Ca dovadă, nu mi-a ţinut discursuri sforăitoare, patriotarde, pline de indignare împotriva maghiarilor, ci doar a pus nişte întrebări de bun simţ. Iată, a zis domnia sa, Germania a cerut scuze poporului polonez pentru crimele comise de germani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. De ce Ungaria nu cere scuze pentru atrocităţile de la Ip şi Treznea?  De fapt, nu lipsa gestului din partea Ungariei îl supără mai mult, ci faptul că România, prin diplomaţii săi şi conducătorii statului, nu a cerut niciodată Ungariei să-şi ceară scuze. De ce, se întreabă venerabilul arădean născut la Sălaj.
Răspunsul este simplu şi nu mă îndoiesc că îl ştie, dar, dacă m-a întrebat, iată, îi răspund: pentru că, în 30 de ani de la revoluţie, politicienii români de la toate partidele care au cărat UDMR la guvernare nu au fost niciodată interesaţi de România şi de români, ci de accederea sau menţinerea la putere. Pentru a primi voturile parlamentarilor maghiari, toate au acceptat orice solicitare a UDMR, au oferit maghiarilor privi­- legii peste privilegii, chiar dacă unele dintre acestea erau profund antiromâneşti. Or, aceasta nu mai înseamnă dorinţa de convieţuire paşnică şi respectarea drepturilor minorităţii maghiare, ci trădare de ţară.
Prefectura Sălaj a organizat manifestările comemorative din 09 şi 14 septembrie la Ip şi Treznea. Nu ar fi fost potrivit ca, la aceste manifestări, un reprezentant al UDMR să-l invite pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti, iar acesta să dea citire mesajului prin care Guvernul Ungariei cere scuzele de care pomeneam mai sus? Din moment ce ambasadorul respectiv este prezent de fiecare dată la Arad, cu ocazia comemorării celor 13 generali care au ucis 40.000 de români, de ce nu ar participa şi la comemorarea victimelor armatei hortyste, mai ales că nu vorbim despre români ucişi în război, ci de civili nevinovaţi? Iarăşi, pot să explic de ce: din moment ce în Ungaria Horty este erou naţional, are statui, cum să recunoască Ungaria crimele acestuia? Sunt convins că acele scuze ale Ungariei nu vor veni niciodată, dar nu mai sunt la fel de convins că, nu se ştie când, UDMR nu va solicita amplasarea la Sălaj a unei statui a lui Horty. Să dea Dumnezeu să nu se întâmple niciodată…