• Dr. Victor Sabău, secretarul doctorului Ioan Suciu, a povestit cum a trăit
momentul 1 Decembrie 1918

La 1 Decembrie 2018 se vor împlini 100 de ani de la Marea Unire, act istoric pentru înfăptuirea căruia Aradul a avut un rol de seamă prin înflăcăraţii săi luptători patrioţi. În acest important oraş din vestul Transilvaniei şi Românei s-a gravat albia unei vieţi culturale de o autentică vibraţie patriotică şi umanistă, generaţii de cărturari şi dascăli, începând cu Preparandia arădeană şi până în zilele noastre au conferit Aradului un renume de „oraş luptător”. Aşa a fost şi în toamna anului 1918, când Aradul a devenit principalul centru politic de unde s-a pregătit Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Desigur, despre zilele premergătoare marii decizii istorice s-au scris de către istoricii arădeni şi transilvăneni, dar şi de către cei de peste Carpaţi, lucrări fundamentale şi, evident, se vor mai scrie şi de aici înainte.
În prezent există o importantă literatură istorică, ştiinţifică şi memorialistică care evocă momentele cele mai fierbinţi ale acestei măreţe înfăptuiri, a aspiraţiilor cele mai fireşti ale poporului român din Transilvania. Am avut şansa să cunosc, ca ziarist, persoane şi personalităţi de seamă implicate în actul de înfăptuire a Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, care mi-au relatat mărturiri unice legate de acest capitol deosebit de important al istoriei noastre naţionale. Un asemenea martor ocular, implicat în organizarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia a fost tânărul de atunci avocat dr. VICTOR SABĂU, secretar personal al dr. IOAN SUCIU. L-am cunoscut în toamna anului 1983. I-am făcut o vizită acasă. Trăia cu soţia într-un mic apartament din Arad, în curtea unui imobil de pe strada Stejarului. În după-amiaza în care l-am vizitat, împreună cu fotoreporterul redacţiei „Flacăra roşie”, l-am întâlnit, la venerabila sa vârstă de 94 de ani, cu un hârleţ în mână, săpând un mic teren, de câţiva metri pătraţi, în faţa apartamentului, teren pe care-l „pregătea” pentru primăvara viitoare, să cultive ceva zarzavaturi. Am făcut cunoştinţă şi ne-am strâns mâinile, după care l-am informat cu scopul vizitei mele. M-a întrebat de la cine am aflat de existenţa lui? l-am spus că am fost îndrumat de directorul Muzeului Judeţean, Pascu Hurezan, să purtăm un dialog despre pregătirea Marii Adunări Naţionale de la 1 Decembrie 1918, întrucât s-a aflat în mijlocul acelor evenimente istorice în calitate de secretar personal al corifeurului Marii Uniri, dr. Ioan Suciu. Şi-a aşezat cu grijă uneltele lângă un perete din curtea imobilului, după care am fost invitaţi să intrăm în micul şi sărăcăciosul apartament alcătuit dintr-o cameră-dormitor şi o bucătărie. Pe pat, îmbrăcată într-un trening cârpit în mai multe locuri, acoperită cu o pătură, bolnavă, se odinhnea soţia acestuia, FLORICA SABĂU, şi dumneai participantă la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, aflată la vârsta de 84 de ani.
Ne-am aşezat fiecare pe câte un scaun în jurul mesei din încăpere şi, sub privirile nedumerite ale soţiei, care ne privea din pat, am repetat motivul vizitei, să-i iau un interviu legat de activitatea sa de secretar personal al corifeului Marii Uniri, dr. IOAN SUCIU.
VICTOR SABĂU: Deci aţi aflat despre mine de la directorul Muzeului Judeţean, Pascu Hurezan, care m-a găsit (descoperit) în nişte documente de arhivă, pe care le-a cercetat, legate de Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Da, este adevărat, aşa este, am fost secretarul personal al dr. Ioan Suciu, pe care Marele Sfat Naţional l-a însărcinat, după eşuarea tratativelor cu Jaszi Ozs­kar, ca împreună cu Vasile Goldiş, să se ocupe de pregătirea convocării Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia.
EMIL ŞIMĂNDAN: Când şi cum l-aţi cunoscut pe dr. Ioan Suciu?
V.S.: În toamna anului 1918, când m-am întors acasă din război, am ajuns avocat stagiar în biroul dr. Avramescu din Radna, unde mai lucrasem şi înainte de război, pe vremea studenţiei. În această casă l-am cunoscut pe dr. Ioan Suciu, care venea aproape săptămânal la Radna, întrucât dr. Avramescu era căsătorit cu sora acestui conducător al mişcării naţionale a românilor din Transilvania pentru Marea Unire. Având ocazia să mă cunoască mai îndeaproape, i-am câştigat încrederea, astfel că în octombrie 1918 m-a rugat să-l ajut în activitatea organizatorică pe care o desfăşura în vederea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
E.Ş.: Ce misiune avea dr. Ioan Suciu în perioada la care ne referim?
V.S.: La insistenţele lui dr. Ioan Suciu, Comitetul Naţional convoacă Consfătuirea de la Oradea din 12 octombrie 1918, unde se elaborează Declaraţia prin care naţiunea română din statul ungar se declară stăpână pe soarta sa, cerându-şi „un loc printre naţiunile libere ale Europei”. Au urmat apoi celelalte evenimente deosebit de importante care au premers actul de la 1 Decembrie 1918. Mai întâi, la sfârşitul lunii octombrie, constituirea Consiliului Naţional Român Central care, începând cu 2 noiembrie îşi va începe activitatea propriu-zisă în Arad, având sediul în casa dr. Ştefan Cicio Pop. Următorul eveniment de o deosebită însemnătate şi pe care doresc să îl evoc a fost organizarea, la 11 noiembrie 1918 a conducerii centrale a Gărzii Naţionale, care a avut sediul în Piaţa Mihai Viteazul, colţ cu strada Tudor Vladimirescu. Din partea Consiliului Naţional Central Român a fost prezent dr. Ştefan Cicio Pop, după care a doua zi se şi dă Ordinul nr.1, prin care se stabileşte modul de organizare şi sarcinile Gărzilor Naţionale ce urmau să ia fiinţă în fiecare localitate din Transilvania.
E.Ş.: Ce atmosferă aţi întâlnit în satele şi oraşele transilvănene, în mod deosebit în cele arădene, în perioada de pregătire a Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia.?
V.S.: Soldaţii întorşi de pe front aflau cu durere în suflet despre modul barbar în care s-au purtat organele administraţiei locale cu familiile rămase acasă, caznele la care au fost supuse femeile văduve de război, copiii orfani şi bătrânii neajutoraţi. În aceste condiţii era firesc ca primii voluntari ce se înrolau în Gărzile Naţionale locale să fie soldaţii sosiţi de pe front. Cât priveşte conducerea Gărzilor Naţionale aceasta era încredinţată ofiţerilor sau subofiţerilor din localităţile lor de baştină.
E.Ş.: Să revenim la activitatea dr. Ioan Suciu şi implicit a dumneavostră.
V.S.: În seara de 19 noiembrie 1918 s-a hotărât de către membrii Consiliului Naţional Central (format din şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român şi şase ai Partidului Social Democrat Român) convocarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia. Textul convocării a fost finisat în ziua următoare, 20 noiembrie 1918, după care a fost dat publicităţii, fiind semnat de dr. Ştefan Cicio Pop – preşedintele Consiliului Naţional Central şi de Gheorghe Crişan – se­cretarul Consiliului Naţional. Ar mai fi de subliniat în acest context şi faptul că tineretul arădean încă înainte, în şedinţa Consiliului Naţional Central din 15 noiembrie, când s-a luat în discuţie problema convocării Marii Adunări Naţionale, a cerut cu insistenţă ca actul Unirii să fie proclamat de către Consiliul Naţional Român la Arad!
E.Ş.: Ce argumente au adus tinerii?
V.S.: Argumentele erau de ordin formal. Având în vedere că Aradul, printre altele, avea legături pe plan spiritual atât cu marii scriitori ai epocii, cât şi cu diferite personalităţi ale vieţii politice româneşti din întreaga Transilvanie şi de peste Munţii Carpaţi, la care se mai adăuga şi faptul că Aradul era un important centru feroviar, de unde existau legături rapide în toate direcţiile, încât delegaţii celorlalte naţionalităţi asuprite din Austro-Ungaria puteau ţine legături apropiate cu fruntaţii românilor din Arad, a apărut ideea că marele act istoric să se înfăptuiască la Arad!
E.Ş.: Cum s-a decis ca Marea Adunare Naţională să aibă loc la Alba Iulia?
V.S.: Un rol important l-a avut Vasile Goldiş, care a răspuns grupului de tineri participanţi la şedinţa din 15 noiembrie că actul Unirii trebuie să fie proclamat de o Adunare la care să participe un număr cât mai mare de reprezentanţi ai tuturor românilor din Transilvania, iar pentru aceasta trebuie să fie aleasă o localitate din centrul Transilvaniei. S-a propus mai întâi ca Marea Adunare Naţională să fie convocată la Blaj, dar un tânăr inginer feroviar, care cunoştea foarte bine condiţiile limitate de primire a Gării din Blaj, a propus Alba Iulia, care avea o gară mai mare. Plus faptul că Alba Iulia mai era şi o localitate cu o înaltă rezonanţă patriotică, în această Cetate se înfăp­- tuise prima Unire a Marelui Voievod Mihai Viteazul şi tot aici s-au jertfit martirii Răscoalei de la 1784 – Horea, Cloşca şi Crişan, iar gara putea primi trenuri care să transporte o masă foarte mare de oameni.
– Va urma –
Emil Șimăndan

Recomandările redacției