Moda masajului la patru mâini a ajuns şi în România. Este vorba despre o procedură aplicată prima dată în India, în urmă cu 1000 de ani. Cunoscătorii spun că masajul terapeutic în tandem conferă senzaţii intense, care nu pot fi descrise în cuvinte.

Specialiştii recomandă masajul la patru mâini mai ales pentru cei care muncesc mult şi care simt nevoia să se relaxeze într-un mod cu totul special.

„De obicei se începe din zona picioarelor. Ceea ce este foarte important este să existe o sincronizare perfecta a mâinilor noastre”, au spus maseuzele.

Terapeutele care cunosc tehnicile masajului la patru mâini lucrează în tandem, îmbinând o mulţime de proceduri. La acestea se mai adaugă şi tratamentul special de relaxare cu uleiurile naturale de migdale si unt de shea.„Una dintre noi lucrează pe un picior, una pe celălalt, iar la spate intervenim amândouă. Apoi, clientul se întoarce cu faţa si procedăm la fel, lucrăm pe mâini, una la abdomen şi una la faţă”, au mai spus terapeutele.

Masajul la patru mâini are ca scop restabilirea echilibrului atat în plan fizic cât şi mental, îți permite să simți cele mai plăcute senzații alături de două maseuze ce îți vor lucra mușchii corpului într-o coregrafie perfectă. Acestea lucrează în tandem, îmbinând masajul de drenaj limfatic, cu cel terapeutic și anticelulitic. „În mod normal ne sincronizăm foarte bine pentru că ne înţelegem din priviri, totul vine de la sine. Adaptăm mişcările fiecăruia, depinzând de ceea ce i se potriveşte clientului”.

În decurs de o oră, maseuzele vor accesa toate zonele problematice.„Datorită poziţiei de la birou, pe scaun, cele mai multe probleme se acumulează în zona spatelui şi de aceea cel mai important este să facem masaj la spate.”

Beneficiile acestui tip de masaj sunt multiple. Terapia măreşte fluxul sanguin şi limfatic, creşte tonusul muscular şi luptă cu problemele de spate şi durerile musculare ale coloanei vertebrale. „Este un masaj foarte relaxant, se simte foarte bine pe tot spatele şi cred că după o zi de muncă este benefic. Am mai făcut acest masaj, m-am simţit foarte bine şi foarte relaxată şi, cu siguranţă, diferenţa este una mare, în sensul că cele patru mâini sunt mai eficace decât un masaj tradiţional”, a spus o clientă.

„Masajul la patru mâini este o procedură unică, relaxantă, care este ideală după o zi stresantă de muncă, pentru a putea scăpa de grijile activităţilor de zi cu zi”, a spus Adina Mare, managerul salonului.

De asemenea, este recomandat masajul de relaxare facială, care durează doar 15 minute si oferă o relaxare totală. Un masaj la patru mâini, la Arad, costă 100 de lei, dar preţul poate ajunge, în Capitală, la peste 250 de lei, în timp ce masajul facial costă 25 de lei.

Cristian Cotuna

Recomandările redacției