tolea

Sfârşitul de an a fost unul unul pe care vicepreşedintele Consiliului Judeţean Arad, Adrian Ţolea nu îl va uita prea curând. O întâmplare care ridică cel puţin câteva semne de întrebare s-a petrecut în penultima zi a anului trecut. Mai exact maşina de serviciu a avut o pană. Un lucru banal, doar că nu e totul.

Colegii de la  Serviciul tehnic a Consiliului Judeţean au fost cu maşina la service să remedieze pana. Când au venit, am fost foarte surprins ca aceştia să-mi spună că prezoanele de le trei roţi au fost slăbite. Bine că nu s-a întâmplat ceva în timpul mersului. Am făcut plângere la Poliţie, care a venit la faţa locului să facă primele cercetări şi să adune probe. Ei au analizat şi înregistrările video de la camera ce supraveghează parcarea. Cercetările continuă şi aştept cu încredere rezultatele acestora. În urmă cu câteva luni şi lui Remus Guţu i s-a întâmplat acelaşi lucru”, a punctat Adrian Ţolea. Aşadar se poate spune că vicepreşedintele Ţolea a avut mare noroc cu pana.Astfel cei de la service au verificat toate roţile autoturismului, evitând în acest mod un posibil accident. Specialiştii în mecanică auto spun că este foarte puţin probabil ca prezoanele de la trei roţi ale unei maşini să fie slăbite în acelaşi timp, aşa din senin…

Recomandările redacției