Mașini de epocă defilează prin Arad (foto)

0
362

Săptămâna Culturii și Economiei arădene, eveniment aflat la cea de a doua ediție, a debutat cu o manifestare inedită: 24 de mașini de epocă au pornit, vineri dimineață, din Arad, în cadrul Raliului Carpați Retro. Startul a fost dat de Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad: „Ne bucurăm că suntem gazdele unui eveniment atât de frumos, care reușește să pună Aradul pe harta manifestărilor organizate de Retromobil Club România. Am integrat acest concurs în cadrul Săptămânii Culturii și Economiei Arădene, un eveniment susținut de Consiliul Județean, pentru că dorim ca pasiunea celor care întrețin superbele automobile să fie evidențiată public, să facă parte integrantă din viața comunității arădene.

Avem tradiție, Aradul a scris prima pagină a acestei frumoase istorii a automobilelor românești. La Arad a fost fabricat, în 1910 primul autoturism de pe actualul teritoriu al României: MARTA”.

Săptămâna Culturii și Economiei Arădene include o serie de evenimente prin care administrația județeană dorește să pună în valoare cultura și tradiția, performanța în administrație și în actul medical, contribuția mediului de afaceri în dezvoltarea economică și socială a județului.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.