Administrația județului a aprobat modificarea Masterplanului Apă-Canal, la cererea administraţiei din comuna Hălmagiu. Această modificare a fost necesară, pentru a defini faptul că aglomerarea urbană din zona Hălmagiu-Hălmăgel are peste 2.000 de locuitori (nu sub, cum era consemnat în Masterplan), astfel încât comuna Hălmagiu să poată accesa fonduri europene pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare. „Am depus un memoriu justificativ prin care am cerut să se consemneze că zona are mai mult de 2.000 de locuitori. Am depus un proiect pentru finanţare europeană prin AFIR, pentru introducerea de apă şi canalizare pe o lungime de 10 kilometri, în comuna Hălmagiu, iar pentru ca acest proiect să fie viabil, trebuie să dovedim că zona noastră are o populaţie mai mare de 2000 de locuitori”, a susținut primarul comunei, Adrian Ţoca. „Este o rectificare normală şi necesară, pentru ca Hălmagiul să beneficieze de această finanţare europeană. Susţin acest demers şi pentru alte comune, acolo unde este cazul, pentru ca judeţul Arad să beneficieze de finanţare europeană în cât mai multe proiecte de acest gen”, a subliniat la rândul său Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
(S.S.)
Anunțuri 12
Anunț public
citește mai mult »