UPDATE: Autoritățile se contrazic și spun că, de fapt, nu sunt obligatorii, dar sunt „mai” obligatorii decât erau ieri, pentru că „solicitarea” bate „recomandarea”.  „Solicităm arădenilor să poarte măști de protecție sau orice alt fel de material de protecție, cum ar fi o eșarfă sau un fular în spații publice”, este precizarea celor de la Prefectura județului Arad.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad a afirmat că „nu e obligație, în sensul în care nu este prevăzută niciunde vreo sancțiune pentru nepurtarea unei măști sau eșarfe. Solicitarea este un termen mai puternic decât o recomandare, care ar fi putut să fie neluată în considerare de mai mulți cetățeni”.

 

Conducerea Consiliului Județean a anunțat în urmă cu puțin timp că măștile sunt obligatorii, începând de astăzi, la Arad, urmând recomandarea secretarului de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

„Măştile vor fi obligatorii de azi la Arad. Este momentul ca fiecare dintre noi să facă un efort pentru cei dragi, pentru comunitate, pentru persoanele vulnerabile, pentru sănătate. Stă în puterea noastră să încetinim răspândirea Coronavirus. Recomandarea domnului Raed Arafat urmează observaţiile recente ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi cred că trebuie să fim hotărâţi şi organizaţi. Evident, nu toţi arădenii au imediat posibilitatea de a cumpăra măşti de protecţie. Până când vor fi disponibile, pot să folosească măşti impovizate, eşarfe sau alte materiale textile. Este o obligaţie morală a fiecăruia dintre noi care primeşte de azi autoritatea deciziei administrative, prin Comitetul Județean pentru Situaţii de Urgență. Haideţi să arătăm că ne pasă, că suntem responsabili!”, au anunțat reprezentanții CJ Arad. 

Măștile revin în farmacii, dar prețurile nu sunt mici

În ultima perioadă, măștile de abia s-au găsit în spitale, unde se raționalizau în detrimentul personalului, iar populația avea șanse mici să le găsească. Când în țară apăruseră primele suspiciuni de infectare cu COVID-19, măștile de protecție se vindeau la prețuri exorbitante. Atât furnizorii, cât și comercianții online profitau de criză și fixau costuri ieșite din comun. Și unora le-a mers.

În vremuri în care o pandemie ca asta părea doar scenariu de film, masca simplă de protecție costa în farmacii un leu. La debutul epidemiei de COVID-19, o companie de cumpărături online cunoscută din țară cerea 500 de lei, pe o cutie de 50 de măști chirurgicale. Prețurile explodaseră în câteva zile.

Acum, farmaciile şi-au mai reînnoit stocurile de măşti de protecţie. Preţul unei astfel de măşti sanitare variază între 5 lei și 7,5 lei. Într-una din farmaciile din centrul Aradului, în weekend, masca costa 7 lei și puteau fi achiziționate doar patru. Acum, se pare că pot fi achziționate ceva mai multe, dar depinde de ce s-a stabilit în fiecare farmacie. „Mi-am cumpărat mai ieftin, înainte să explodeze prețurile și le-am păstrat, spune Ioana.

În farmacii se găsesc atât măști aduse din China, dar și din alte părți și știm că deja în țara noastră se fabrică astfel de echipamente de protecție. Pentru mulți arădeni, costul unei măști este cam mare, mai ales că acum se chibzuiește orice ban. Protecția trebuie însă să fie pe primul loc. „Mie mi se pare mult să dau 7 sau 5 lei pe o mască pe care o pot purta o dată. Dacă se vor ieftini, atunci va fi mai bine și ne vom putea cumva permite. În alte țări, populația a primit măști gratuite, dar noi suntem…în urmă“, spune Mircea, un arădean aflat la cumpărături într-o farmacie.

Unii și-au confecţionat singuri măşti de protecţie, iar alții și-au achiziționat de pe diverse site-uri măști din material textil, despre care s-a specificat clar că nu protejează de viruși. Cu toate acestea sunt de ajutor și cele nechirurgicale pentru protejare. Orice poate limita expunerea este de ajutor, dar masca de protecție este clar mult mai eficientă.

Acum că sunt obligatorii, trebuie totuși refăcute stocurile și scăzute puțin prețurile, ca oamenii să-și poată permite să se protejeze.

Claudia Gavra

Sandra Stoler

  • Anonim spune:

    Si de unde sa le cumpărăm??? Sa se distribuie gratuit

  • tavi spune:

    nu vrei si sapunul sa fie gratuit, si in plus prostia sa nu doara?

    • Anonim spune:

      Tavi …. săpunul il găsesti. Dar măștile nu. Si sincer ca mamă singura nu pot umbla tot orașul cu copilul de 2 ani după 1 sau 2 măști. Dacă sti tu exact unde se gasesc anunță.

      • Arnold spune:

        Lasă-l în pace pe Tavi , că e farmacist și acum are și el ocazia să-i mai spolieze pe bieții pensionari nejecmăniți destul prin ”abonamentele” la medicamente.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției