Măsura arestului la domiciliu în cazul afaceristului Cristian Chișmorie a fost înlocuită cu cea a controlului judiciar

0
462

Curtea de Apel Timișoara a decis să înlocuiască măsura arestului la domiciliu în cazul lui Cristian Chișmorie, afaceristul arădean acuzat de DNA de fraudarea masivă a ajutorului de minimis (2016), precum și a fondurilor europene și naționale acordate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A) în campaniile din anii 2017 și 2018, cu măsura controlului judiciar. 

„Admite contestaţia formulată de inculpatul Chişmorie Cristian Ioan împotriva încheierii penale nr. 68/DL pronunţate de Tribunalul Timiş. Desfiinţează încheierea penală contestată şi rejudecând: respinge propunerea de prelungire a măsurii preventive a arestului la domiciliu faţă de inculpatul Chişmorie Cristian Ioan, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Timişoara. Dispune înlocuirea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar, faţă de inculpatul Chişmorie Cristian Ioan pe o durată de 60 zile, începând cu data de 14.04.2021 până la data de 12.06.2021 inclusiv”, a decis Curtea de Apel Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.