În mijlocul atâtor scandaluri, în care acronimul DNA este mai cunoscut şi mai uzitat de români până şi decât cuvântul sex, promisiunile guvernamentale ale lui Victor Ponta au părut că trec neobservate. Două minute, aruncate acolo, în mijlocul calupului de ştiri, şi-aşa aceste anunţate măsuri nu vor fi aplicate (dacă vor fi aplicate) abia din anul 2016.
De fapt, declaraţia politică a lui Victor Ponta – pentru că este o clară declaraţie politică, nicidecum una administrativă – nu face decât să dea semnalul declanşării campaniilor electorale. Am folosit pluralul nu pentru a diferenţia alegerile locale  de cele parlamentare, ci pentru că până la alegerile electorale propriu-zise, partidele se vor confrunta cu alegeri interne. Iar pentru viitorul politic al lui Victor Ponta, disputa internă, de partid, este capitală!
Victor Ponta a ieşit în faţa naţiunii cu unele propuneri pur populiste, cum ar fi reducerea uniformă a TVA, reducerea consistentă a TVA la alimentele de bază (după modelul reducerii TVA la pâine), creşterea continuă a salariului minim pe economie sau reducerea cuantumului contribuţiilor sociale. Sunt măsuri de dreapta, liberale, dar cu o amprentă populistă clară, dacă studiem scopul direct şi propriu al premierului şi al echipei care îl înconjoară.
Ponta îşi doreşte să fie reconfirmat lider al PSD, deşi usturătorul eşec de la prezidenţiale ar trebui să le dea de gândit tuturor membrilor social-democraţi. Astfel încât, dincolo de jocurile politice de culise, interne, Ponta are nevoie şi de o confirmare a „publicului larg”, a electoratului, iar respectivele promisiuni se pot transforma în „puncte procentuale” în sondaje, implicit pot cântări serios în competiţia din interiorul PSD. Şi, odată trecut hopul, până în 2016 când aceste promisiuni ar trebui transformate în certitudini, multe se mai pot întâmpla.
Din păcate, tuşa populismului din aceste promisiuni este dată tocmai de către Victor Ponta. Premierul aduce câteva argumente în favoarea implementării măsurilor sus-amintite. Unul dintre aceste argumente este, însă, tocmai cel care îl incriminează, îl dă de gol (şi încă cu dublu contraargument) pe Victor Ponta. Şi anume faptul că deşi aceste măsuri subţiază bugetul cu câteva sute de milioane bune – riscant pentru o economie fragilă şi dependentă cum este cea a României – Guvernul Ponta estimează că relaxarea fiscală preconizată va duce cu sine şi o creştere a investiţiilor din partea mediului de afaceri, urmată de o creştere a numărului de locuri de muncă, implicit a consumului. Raţionament perfect logic. Doar că dacă tot a avut Ponta, împreună cu specialiştii lui, o asemenea viziune de renaştere a economiei, dacă totul este atât de simplu, atunci de ce s-a opus acelaşi Ponta la încurajarea investiţiilor vreme de trei ani (inclusiv acesta, în care ne aflăm). Nu pun la socoteală 2012, când Guvernul Ponta a lucrat pe un buget întocmit de alţii, dar mai apoi trei ani la rând fondurile privind investiţiile şi încurajarea mediului de afaceri au fost mici către nesemnificative. Când a avut dreptate Ponta, în aceşti trei ani sau în 2016, când, an electoral fiind, brusc apar soluţii noi? Şi, ca al doilea argument, cum e acest guvern, de stânga (prin măsuri sociale ce grevează asupra bugetului) sau de dreapta, ce-i drept doar de la anul? Acestea sunt semnele de întrebare care dau doar un singur răspuns plauzibil: măsurile sunt frumoase, pot fi aplicate, dar scopul este clar unul electoral!

Recomandările redacției