Prefectura a anunțat luarea de măsuri organizatorice pentru alegerile locale din Almaș și Covăsânț.
Pe data de 11 iunie vor avea loc alegeri parțiale pentru funcția de primar în comunele Almaș și Covăsânț, activitățile specifice de organizare a scrutinului aflându-se în desfășurare. Biroul Electoral Județean și cele două birouri de Circumscripție au fost constituite și funcționează, datele lor de contact fiind disponibile în secțiunea „Alegeri parțiale 11 iunie” de pe pagina web a Instituției Prefectului – Județul Arad, www.prefecturaarad.ro, alături de celelalte documente și informații legate de procesul electoral. Pentru alegerile de luna viitoare, în comuna Almaș vor funcționa patru secții de votare iar la Covăsânț vor fi amenajate două secții, numerotarea lor fiind aceeași de la alegerile locale din anul 2016. Paza secțiilor de votare va fi asigurată de cadre ale structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Vor fi tipărite în total 4.800 buletine de vot pentru ambele comune.
În continuare vor fi instituite toate măsurile organizatorice necesare pentru desfășurarea în cele mai bune condiții a scrutinului pentru alegerea noilor primari.
(S.S.)

Recomandările redacției