Echipa mare a UTA-ei a învins cu 5-0 pe „Motorul” în amicalul disputat marți seară împotriva echipei a doua, antrenate de Sandu Gaica. În prima repriză Ionuț Popa a trimis în teren 10 jucători, în formula Orlic – Costin, Manea, Benga, Copaci – Coulibaly, Enescu – Cubleșan, Petra, Vădrariu, iar echipa secundă a fost întărită cu Cipri Rus și Bodea în poartă.
Cu toate astea, elevii antrenați de Ionuț Popa au deschis tabela prin Cubleșan, 1-0 fiind scorul pauzei. În repriza secundă echipa mare a evoluat în efectiv complet, iar cea secundă a jucat în 12, cu Orlic și David Popa în teren. Formula UTA-ei pentru partea a doua a fost Bodea – A. Iuga, R. Iuga, Dan, Suslak – Coulibaly, Oprea – Janos, Matei, Stahl – Pop.
Scorul final a fost 5-0, după golurile înscrise de Matei (dublă), Stahl și Pop în repriza a doua.
Pentru echipa lui Ionuț Popa urmează o deplasare la Timi­șoara, pentru meciul cu ACS Poli, sâmbătă de la 13:30, în timp ce UTA II are meci acasă în Liga IV cu CS Ineu, tot sâmbătă, dar de la ora 18.

Recomandările redacției