Finalul turului de campionat este în acest sezon mai mult o convenție. Analizele și concluziile n-au o valoare foarte mare pentru cei direct implicați deoarece nu pot avea niciun efect concret în strategia de restructurare a loturilor sau de resetare a obiectivelor. Faptul că până la pauza competițională din iarnă se vor mai juca nu mai puțin de 6 etape face foarte posibil scenariul în care concluziile trase acum să poată fi aruncate la coșul de gunoi înainte de Crăciun, atunci când caravana Ligii 1 va intra în vacanță.

Cu toate acestea faptul că după meciul de la Mioveni, în rândul suporterilor UTA-ei, în special în spațiul online, s-a putut observa o stare evidentă de nemulțumire față de joc, rezultate, jucători și mai ales antrenor, ne-a determinat să vedem dacă această stare de nemulțumire este justificată în raport cu situația UTA-ei la finele turului campionatului trecut, cu obiectivul oficial sau neoficial și cu posibilitățile financiare ale clubului. Sigur, analiza de față nu are pretenția de a închide orice discuție subiectivă, dar dincolo de impresia de moment sau de așteptările „estetice“ ale fiecăruia dintre noi, există o realitate a cifrelor care, poate să nu fie relevantă pentru un meci sau două dar care aplicată la o întindere temporală mai mare, oferă de fiecare dată o oglindă fidelă și obiectivă a evoluției unei echipe. Așadar:

La capătul etapei a 15-a din sezonul 2020-2021, UTA se afla pe locul 9, acum se află pe locul 8. Progresul există dar se poate face observația, corectă fără doar și poate, că acest progres este unul mic, irelevant chiar. Însă ce nu mai este deloc irelevant este numărul de puncte acumulat de Bătrâna Doamnă în respectivele perioade. Dacă în campionatul trecut, după 15 etape aveam 17 puncte, acum avem 24; cu 7 mai mult, ceea ce raportat la o jumătate de sezon cu 15 etape, nu este deloc puțin. Față de anul trecut avem două victorii în plus și trei înfrângeri în minus. Nu am crescut foarte mult la capitolul goluri marcate (15 față de 13) în schimb stăm mult mai bine din punct de vedere al golurilor primite, 10 față de 25!

 

Poate însă cel mai relevant aspect este cel al comparației cu sezonul trecut din perspectiva balanței punctelor obținute acasă și în deplasare. Asta pentru că, ne aducem aminte că anul trecut la capătul turului am auzit de nenumărate ori fraza „unde eram dacă făceam acasă numărul punctelor câștigate în deplasare?!“ Vă aduceți aminte cu siguranță, nu? Ei bine, acum vine surpiza: UTA a câștigat în acest tur de campionat pe teren propriu același număr de puncte (12), pe care le-a câștigat în sezonul trecut în deplasare! Mai mult, numărul de puncte câștigate în deplasare a rămas același: tot 12! Adică s-a îndeplinit mare dorință a suporterilor din iarna trecută: să continuăm să jucăm bine în deplasare dar să fim la fel de buni și pe teren propriu! Și atunci… de unde nemulțumirea suporterilor?

O explicație ar putea fi raportul realizări / obiectiv. Lăsăm la o parte faptul că obiectivul oficial este „o clasare mai bună decât în sezonul trecut“. Haideți să convenim că și echipa și noi ne dorim calificarea în play-off și în funcție de acest obiectiv analizăm realizările. La prima vedere există motive de nemulțumire, deoarece locul 8 este sub bariera care ne desparte de ceea ce Laszlo Balint numea „adevărata elită a fotbalului românesc“. Doar că, dacă facem comparație cu aceeași perioadă a sezonului trecut vedem că atunci, la finalul turului UTA se afla la 3 puncte de play-off iar acum se află la unul singur. Mai mult, cu punctele acumulate în acest tur de campionat (24), UTA s-ar fi clasat anul trecut pe locul 5 la finalul turului. Așadar nu se poate spune că echipa noastră nu și-a ridicat nivelul de joc, dimpotrivă. Că au făcut-o însă și alții este o provocare pe care staff-ul tehnic și jucătorii vor trebui să o gestioneze în a doua parte a campionatului.

Dacă analizăm și ce s-a întâmplat cu UTA din punct de vedere organizatoric, putem observa următoarele lucruri: bugetul clubului a rămas neschimbat din punct de vedere al finanțării de la primărie, în sensul că vorbim de o sumă de până într-un milion de euro, în ambele sezoane, bani însă care nu se știe dacă și când vin. Finanțarea privată a pierdut prin plecarea unui sponsor însă acea pierdere a fost acoperită de încasările venite din comercializarea abonamentelor și biletelor, surse de venit care n-au existat anul trecut decât la un nivel mult mai scăzut. Așadar singura diferență la bugetul clubului față de sezonul trecut este cea obținută din drepturile tv și aici vorbim de o diferență de aproximativ 700.000 de euro (bani care evident nu au intrat toți în contul clubului dar pe care îi ai ca siguri când îți întocmești bugetul). Observăm că UTA s-a despărțit în vară de 9 jucători (nu l-am socotit aici pe Albu care era împrumutat și deci nu reprezenta o cheltuială la bugetul clubului), dintre care niciunul nu era titular cert. Au venit 11 jucători, dintre care Ubbink și Batha au fost titulari întotdeauna când au fost disponibili. Putem trage concluzia că UTA s-a întărit cu doi titulari și chiar și-a ridicat calitatea jucătorilor care alternează între teren și bancă, prin cooptarea unor jucători ca Vukcevic, Medimorec, Baravykas, Passaglia sau Dangubic. Este această creștere calitativă una care ar fi trebuit să aducă și mai multe puncte UTA-ei? Aceasta este deja o întrebare la care nu putem răspunde decât intrând pe zona speculațiilor, lucru pe care această analiză nu și-l propune.

Cert este că acum un an ne doream o echipă care să joace la fel de bine și acasă precum în deplasare, și o avem; ne doream o echipă care să se bată pentru accederea în play-off, și o avem. Ne doream de asemenea și o echipă cu un joc mai frumos, mai ofensiv. Meciuri ca cele cu FCSB, Rapid, CFR Cluj, Chindia au arătat o față mult mai spectaculoasă a echipei, una care este capabilă să își creeze câte 5-6 ocazii mari într-un meci. Culmea, tocmai aceste meciuri s-au sfârșit cu puncte pierdute; ceea ce nu înseamnă, evident, că e greșit să jucăm ofensiv ci mai degrabă că trebuie să fim foarte atenți și raționali cu ce ne dorim și, mai ales să punem totul în context. E imposibil de negat că au fost și meciuri slabe, e de asemenea imposibil de negat dreptul fiecăruia de a avea așteptări, pretenții sau dorințe care poate n-au fost îndeplinite. Însă, judecând la rece pe toate datele de mai sus, după 15 etape putem arunca noroi spre echipă sau cere schimbarea antrenorului (așa cum o fac unii mai mult sau mai puțin voalat)? Cred că e „puțin“ cam mult chiar și pentru un public exigent și (ne place să credem) cunoscător, așa cum e cel arădean.

Recomandările redacției