Maternitatea arădeană – locul unde viaţa nu doar se dă, ci se şi ia

0
411

Un protest inedit a avut loc ieri dimineaţă în faţa Secţiei de Obstetrică Ginecologie, locul de naştere a zeci de mii de copii, dar totodată şi locul în care s-au curmat mii de vieţi, prin avorturile care se fac în acest spital. Desigur, este impropriu să susţinem că doar în acest spital s-au efectuat avorturi, din moment ce această operaţie se efectuează pe bandă rulantă şi în clinicile private din judeţ şi municipiu.
Asociaţia Ikon din Arad, împreună cu alte asociaţii au organizat această pichetare şi nu o vor face doar într-o singură zi, ci pe întreaga durată a Postului Mare. „Vreau să trăiesc”, „Avortul ucide”, „Regret că am făcut avort” sunt doar câteva din mesajele afişate pe pancartele purtate de membrii echipei de pichetare. Reprezentanţii Asociaţiei Alege Viaţa ne-au declarat că „ne dorim cu ardoare să punem Aradul pe harta oraşelor vii pro vita. De câţiva ani buni ne străduim să educăm o nouă generaţie care să fie pentru viaţă, de câţiva ani buni organizăm Marşul pentru viaţă, asta pe lângă celelalte activităţi de consiliere pre şi post avort, conferinţe şi toate celelalte mai mici sau mai mari, mai cunoscute ori mai obscure, care, însă, cu toa­tele, sunt picături din Lucrarea cea mare a lui Dumnezeu. În anul de graţie 2016 am înmulţit eforturile noastre pro vita, astfel încât vom avea o întrea­gă serie de manifestări care să ducă la crearea unei opinii publice favorabile vieţii“.
În premieră, organizatorilor acestor manifestări, li s-a alăturat Asociaţia Filantropia Arad. Aşa­dar, manifestările dedicate vieţii au început din prima zi a Postului Mare, luni, 14 martie, când a debutat la Arad „40 de zile pentru viaţă”. Timp de 40 de zile, din 14 martie până în 22 aprilie se va picheta zilnic cu pancarde, bannere şi fluturaşi anti avort, în post şi rugăciune, Spitalul de obtetrică şi ginecologie „Traian Vuia” din Arad de pe strada Episcopiei nr.5, timp de 2 ore.
Progamul de pichetare la care vă invităm cu căldură să vă asociaţi va fi după cum urmează: 14 – 18 martie: ora 8:00 – 10:00; 21 – 25 martie: ora 10:00 – 12:00; 28 martie – 1 aprilie: ora 8:00 – 10:00; 4  – 8 aprilie: ora 10:00 – 12:00; 11- 15 aprilie: ora 8:00 – 10:00; 18 – 22 aprilie: ora 10:00 – 12:00.
Echipele de pichetare vor fi formate din minim 4 – maxim 10 persoane. Ideal ar fi să vă anunţaţi prezenţa şi să fiţi înscrişi pe listele de vo­luntari pro vita, fie pe blog, fie prin mail sau telefon. Potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Ikon, doar în maternitatea arădeană se efectuează lunar zeci de avorturi.
Ziua de comemorare a pruncului nenăscut
A doua manifestare va fi „Ziua de comemorare a pruncului ne­născut” – în memoria celor peste 20.000.000 de prunci ucişi prin avort: 18 martie 2016. Se va purta pe parcursul întregii zile la piept  sau pe braţ o panglică neagră. „Dacă nu îi uităm sau dacă nu îi ignorăm înseamnă că nu i-am omorât chiar de tot…  copiii noştri, verişorii noştri, nepoţii, fraţii… cei ce trebuiau să ne fie iubiţi, soţi, rude sau prieteni… cei ce trebuiau să ne iubească şi să ne înveţe să iubim… cei pe umărul căruia ar fi trebuit să plângem sau de braţul cărora să ne sprijinim la greu…Pentru ei!“, susţin organizatorii.
Marşul pentru Viaţă
Marşul pentru Viaţă – 26 martie 2016 – manifestare cu care deja v-aţi obişnuit. Anul acesta sub generosul slogan: „Pentru viaţă. Pentru femeie. Pentru familie”. Punct de întâlnire – piaţa Avram Iancu, ora 12:00. Noutăţi: va exista un mic program artistic înainte de plecarea în marş, susţinut de grupuri de copii şi tineri din parohiile arădene: cântece şi poezii creştin ortodoxe dedicate mamei, neamului şi lui Dumnezeu.
În premieră în Arhiepiscopia Aradului, anul acesta se vor alătura şi alte oraşe din Arhiepiscopie, unde se va organiza pe plan local Marşul pentru Viaţă: Chişi­neu-Criş, Curtici, Gurahonţ, Ineu, Lipova, Pecica, Pâncota, Sântana, Săvârşin şi Sebiş.
Pichetarea cabinetelor şi clinicilor
Pichetarea generală a cabinetelor şi clinicilor unde se promovează politici anti-viaţă va avea loc pe 28 martie 2016. Vor fi, ca în anii precedenţi, peste zece locaţii pentru care se vor forma echipe de voluntari pro vita, înarmaţi cu dragoste şi rugăciune, bannere şi pancarde pro viaţă. Ca noutate, anul acesta se va pi­cheta fiecare cabinet în funcţie de orarul său de funcţionare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.