Sebastian Colțescu, al patrulea oficial al partidei din grupele Ligii Campionilor, a comis un derapaj în prima repriză. L-a numit pe Pierre Webó, oficialul campioanei Turciei, „negru”. Banca de rezerve a turcilor a reacționat imediat.

În minutul 14, după mai multe proteste de pe banca turcilor, Colțescu l-a informat pe Ovidiu Hațegan că trebuie să elimine pe cineva. L-a indicat pe Webo, folosind un apelativ rasist: „Băi, băi, ăla negru”. Turcii au înțeles ce a spus arbitrul român și au răbufnit: „De ce ai zis negru?!”. Jucătorii lui Bașakșehir au părăsit terenul, strigând: „La naiba, vrem puțin respect! Asta nu e normal!”. Cei de la PSG s-au alăturat protestului și au mers la rândul lor spre cabine. 

După ce echipele au intrat la vestiare, UEFA a analizat contextul și le-a transmis turcilor că trebuie să intre pe teren până la ora 23:00 (ora României), altfel riscă să piardă partida la „masa verde”. Jucătorii de la PSG și-au dat acordul să intre pe teren, însă turcii au refuzat să ofere vreun răspuns.

Sebastian Colțescu, derapaj rasist în Liga Campionilor

Demba Ba i-a cerut explicații lui Colțescu. Atacantul trecut prin Premier League a fost înregistrat spunând: „Când te-ai referit la el (n.r. arată spre alt fotbalist) nu ai spus «acest tip alb», ai spus acest tip. Ascultă-mă! Atunci de ce ai menționa «acest tip negru» în cazul meu?”.