La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc dubla întâlnire dintre CSM Sighetu Marmației și Pro Volei Arad din cadrul play-off-ului Seriei A2 Vest la volei feminin. Echipa arădeană a pierdut ambele meciuri cu 3-0. În prima partidă diferența a fost destul de mare (25-10, 25-11, 25-14) însă al doilea meci a fost mai echilibrat, gazdele câștigând cel puțin două seturi pe mici detalii, cu scorul de 25-18, 25-15, 25 -21.
Reamintim însă faptul că Pro Volei participă în liga secundă a senioarelor cu o echipă foarte tânără, compusă exclusiv din junioare. Evident că în acest context nu s-a pus niciun moment problema rezultatelor însă experiența acumulată prin această participare este una foarte importantă pentru dezvoltarea sportivă a jucătoarelor. Să sperăm însă că de această dezvoltare nu vor beneficia alte echipe din alte orașe ci va constitui cărămida de temelie pentru renașterea acestui sport în Arad, la nivel profesionist.