Despre Marin Crișan, președintele filialei arădene a Confederației Patronatului Român, se poate spune că este „sufletul” sudurii arădene, având în vedere modul în care a promovat, în ultimii ani, această meserie și modul în care s-a implicat pentru a atrage tinerii spre aceas­tă profesie.
Recent, la Timișoara, i s-a acordat Medalia „Academician Corneliu Mikloși”, ca semn al aprecierii din partea „breslei” sudorilor. „După zece ani de muncă şi împlicare în tot ceea ce înseamnă sudură în România, de la înfiin­ţa­rea Şcolii de Sudură Crişan din Arad, continu­nând cu încurajarea și pregătirea viitorilor sudori, şi aici amintesc despre cele zece promoţii şi cei 150 de sudori cu diplome recunoscute în ţară şi străinătate, promovarea acestei meserii la noi în țară și peste hotare după desfiinţarea şco­lilor profesionale, dezvoltarea Asociației de Su­dură din România, până la cele două premii internaţionale oferite de către Uniunea Europea­nă, respectiv locul VI la Bratislava în 2016 şi lo­cul V la Tallin în Estonia în 2017, în cadrul «Premiilor pentru promovarea Întreprinderilor Eu­- ropene», sunt mândru că am primit acaestă va­loroasă distincţie, Meda­lia «Academician Corne­- liu Mikloși». Mulţumesc tuturor pentru aprecieri”, a declarat Marin Crișan, la finalul Conferinței de Sudură din România, care a avut loc la Institutul de Sudură Timişoara.
De menționat că în cea de a două zi a conferinței a avut loc faza națională a concursului „Tineretul sudează”. Din păcate au participat doar 15 sudori, din 5 judeţe, Arad, Timiş, Sibiu, Bistriţa-Năsăud şi Cluj.
Și de această dată, sudorii arădeni s-au întors acasă cu medalii, două de aur şi una de bronz. Răzvan Nedelcu, de la PAB România și student la Universitatea Aurel Vlaicu, a obținut Premiul I la pro­cedeul MIG-MAG; Florin Țugui, de la Astra Rail Industries, a luat Premiul I la procedeul MMA (electrod), iar Robert Kovacs de la Astra Rail Industries, a obținut Premiul al III-lea la procedeul TIG-WIG.
(L.Ș.)

Recomandările redacției