Medalion Franz Liszt, alături de Filarmonica Arad

0
203

Prima seară a lunii aprilie este o seară cu muzică sacră, un medalion coral Franz Liszt, sincronizat cu începutul Triduum-ului Pascal.

 „«Pater noster»,«Ave Maris Stella», «Via Crucis» reprezintă expresiile cele mai profunde ale artei religioase lisztiene, o artă care nu îi mai aparține pianistului virtuoz și nici personalității covârşitoare, care prin ideile sale revoluționare a influenţat întreaga cultură muzicală a continentului, ci naturii sale mistice, exteriorizată în ultimele două decenii de viață, odată cu alegerea de a accede la cariera ecleziastică.

«Via Crucis»,  o sumă de meditații asupra Pătimirii Domnului pe drumul spre Golgota, de altfel cea mai importantă lucrare religioasa a lui Franz liszt, unică în repertoriul coral mondial, este partitura principală a programului nostru de muzica sacră. I se alătură motetele  «Pater noster» și «Ave Maris Stella», cele care sintetizează în porții concentrate, în câteva minute de muzică,  paradoxul lisztian, transmit reprezentanții Filarmonicii Arad.

Concertul va fi difuzat în data de 1 aprilie, de la ora 19, el fiind susținut de Corul Academic, dirijat de Robert Daniel Rădoiaș. Soliști vor fi Andrei Ormanji și David Buzgău, pe când la orgă îl vom regăsi pe Sorin Dogariu. Evenimentul se va desfășura fără public și va fi transmis în direct pe canalul TVARAD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.