Din luna mai, de la redeschiderea cabinetelor de specialitate, din Ambulatoriul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, asist.med.generalist, Carmen Laza lucrează zi de zi, de la 07.00 dimineața și până la ora 15.00 în zona de triaj, destinată pacienților care se prezintă în ambulatoriu.

Carmen completează chestionarele COVID-19, verifică temperatura și are grijă ca fiecare persoană care intră în ambulatoriu să poarte mască și să se dezinfecteze pe mâini: ”în fiecare dimineață sunt aici, de la ora 06.30. La ora șapte încep să vină primii pacienți. Fiecare pacient ajunge prima dată la mine pentru a trece printr-un triaj epidemiologic. Dacă vreunul nu are mască primește de la noi și are la îndemână dezinfectant. Eu îi verific temperatura apoi împreună completăm chestionarul COVID-19. Dacă totul este în regulă atunci îl direcționez, în funcție de programare, spre cabinetul medical corespunzător. ”

Cei mai mulți pacienți vin la orele dimineții, în ambulatoriu, atât pentru consultații medicale de specialitate cât și pentru testarea la cerere pentru virusul SARS CoV-2. ”Sunt foarte mulți pacienți care se prezintă în ambulatoriu. La început erau în jur de 500 pe zi iar acum avem aproximativ 380-400 de persoane care trec zilnic pragul ambulatoriului. La început a fost greu pentru că unii nu înțelegeau că trebuie să respectăm câteva reguli simple însă menite să ne țină departe de acest virus. Uneori nu se respectau programările dar treptat fiecare a înțeles că sănătatea și grija față de semeni este cea mai importantă. Îmi place ceea ce fac și mă bucur că pot să fiu de folos pentru buna desfășurare a actului medical”, ne-a explicat Carmen Laza, asistent medical generalist, în cadrul SCJU Arad.

Pentru eforturile pe care le depune zi de zi de la redeschiderea ambulatoriului colegii îi mulțumesc.  Deasemenea se  reaminteste arădenilor care necesită consult medical în cabinetele din cadrul ambulatoriului  faptul că, în continuare, programările se realizează telefonic, prin centrala spitalului: 0257 220 000, iar la intrarea în spital trebuie să treacă prin triaj epidemiologic.

Recomandările redacției