O adevărată controversă s-a iscat după ce județul Suceava a fost declarat singurul din România care a scăpat de valul patru al pandemiei de Coronavirus, poate cel mai puternic val cu care s-a confruntat țara noastră până acum. Suceava a ajuns, luni, la o rată de infectare de 1,83, fiind singurul județ din țară care a intrat în scenariul verde.

Majoritatea consideră că sucevenii au scăpat de numărul foarte mare de infectări datorită faptului că cei din zonă s-au tratat cu medicamente aduse din Republica Moldova, care la noi sunt interzise. Medicamentele ar fi aduse de ruși, care le vând pe sub mână, prin tarabe, printre cartofi și varză. Un alt aspect care vine să întărească această teorie îl reprezintă rata redusă de vaccinare din zonă.

În urmă cu o săptămână, ziarul nostru realiza un reportaj intitulat chiar așa: „Reportaj exclusiv prin piața neagră a medicamentelor: cu «pile și relații», poți face rost de «pilula» interzisă“, https://www.glsa.ro/reportaj-exclusiv-prin-piata-neagra-a-medicamentelor-cu-pile-si-relatii-poti-face-rost-de-pilula-interzisa/ în care relatam despre cum încearcă arădenii să se trateze acasă cu antivirale cumpărate din surse neautorizate. „Pentru a ne face o idee despre ce înseamnă piața neagră a antiviralelor am decis să mergem în piață la ruși, acolo unde printre uneltele rusești… am reușit să intrăm în vorbă cu un comerciant mai „deschis“. După câteva insistențe, ne-a confirmat faptul că ne poate aduce medicamentul, însă abia peste o săptămână. Motivul pentru care nimeni nu vorbește despre Arbidol este că odată prins că ar încerca să comercializeze medicamentul, orice vânzător riscă dosar penal, dar și o amendă usturătoare.

În realitate, pentru a face rost de medicamentul rusesc ai nevoie de cineva din interior care să te recomande, altfel nu ești băgat în seamă. Dacă în piață comercianții sunt extrem de riguroși și nu oferă spre comercializare decât în anumite condiții, unii se încumetă să vândă pe internet din spatele unor profile false. Totuși aceste surse neautorizate pot reprezenta un pericol deoarece medicamentele pot avea o compoziție diferită, iar prețurile sunt exorbitante. Ba mai mult, conținutul poate să fie chiar periculos pentru sănătate. Capsulele ar putea fi umplute cu cretă, cu făină sau altceva. Acest mod de falsificare este unul cunoscut de mult timp. Iar în loc să trateze, aceste medicamente cumpărate de la diferite tarabe sau de pe internet ne-ar putea face mai mult rău“, relatam în articolul din urmă cu o săptămână, semnat de Rüben Onișor.

Deci, chiar dacă rata de infectare din Suceava a scăzut datorită tratamentului cu „pilula“ interzisă, arădenii au șanse mult mai mici să ajungă la ea, iar riscul este pe măsură.

Nu ne rămâne decât să apelăm la metodele legale, poate cele mai sigure, care sunt și recomandate de autorități: vaccinarea. În plus, ne putem consola cu opiniile celor care contestă aportul pe care l-au avut medicamentele rusești interzise în diminuarea cazurilor de Covid în Suceava. Conform acestora, rata scăzută de infectare s-ar datora mai degrabă faptului că județele din Nordul țării au intrat primele în valul patru, Suceava, Botoșani, Satu Mare, Maramureș au avut incidența mare la început, iar acum este firesc să scadă. În plus, sucevenii au avut parte de o imunitate naturală dobândită, în urma infectării cu virusul. Acum un an, ei au avut o incidență foarte mare de infectare, Suceava fiind denumită „Lombardia României“.

Recomandările redacției