Medicii legiști au confirmat: bebelușul din Mândruloc a murit înecat

0
155

Ambulanta 1În cursul zilei de ieri, medicii legiști au făcut necropsia cadavrului bebelușului de doar opt luni de zile care a avut parte de o moarte violentă. Suspiciunile părinților și ale anchetatorilor au fost confirmate în urma testelor medico-legale ce au stabilit că micuțul a murit înecat în apa din găleată. Tot ieri a fost și ziua cea mai grea pentru părinți. Aceștia au sosit la sediul Medicinei Legale din Arad de unde și-au luat copilul mort acasă pentru a-l înmormânta creștinește.
Amănunte șocante ies la iveală în acest caz. Rudele mamei bebelușului spun că aceasta obișnuia să bea și că nu este exclus ca femeia să fi băut chiar și în noaptea tragediei și din acest motiv să nu-l fi auzit pe copil plângând atunci când a căzut în apă. În plus, tot în noaptea fatidică, în locuință nu se afla decât femeia și cel mic, tatăl nu era acasă, el fiind plecat în vecini unde juca rumy cu prietenii.
Dosarul acestui caz dramatic a ajuns pe masa procurorilor arădeni. Aceștia urmează să îi audieze pe părinți pentru a stabili cele întâmplate, dacă a fost vorba de un accident tragic ori dacă cineva trebuie să răspundă pentru neglijență sau chiar mai grav pentru ucidere din culpă.
Cert este însă că bebelușul de doar opt luni va fi condus pe ultimul drum îna­inte de vreme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.