Medicii veterinari şi-au sărbătorit ziua

0
272

agud DSV1Medicii arădeni au sărbătorit astăzi Ziua Mondială a Medicului Veterinar. „Pe 15 mai 1861, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a dat un decret prin care a început să funcţioneze «Şcoala de Medicină Veterinară», în cadrul «Şcolii de Medicină şi Farmacie», înfiinţată de Carol Davila. Tot pe 15 mai, dar zece ani mai târziu, 14 medici veterinari au semnat o «Declaraţie», care a stat la baza înfiinţării «Societăţii de Medicină Veterinară». Aceasta a fost desfiinţată în 1949, pentru ca pe 15 mai 1971 să se reînfiinţeze“, ne-a declarat dr. Viorel Agud, directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad.
Medicii veterinari asigură supravegherea şi protecţia teritoriului naţional faţă de epizotiile din interiorul şi din afara ţării, fiind garanţii, schimburile comerciale internaţionale cu animale şi produse de origine animală.
Prin libera practică, acordă asistenţă medicală veterinară pentru recuperarea şi menţinerea stării de sănătate a animalelor şi contribuie în mod direct la apărarea sănătăţii publice, prin prevenirea transmiterii de boli de la animale la om.
„Medicina veterinară românească trebuie să confirme bunul renume pe care l-a câştigat de-a lungul anilor, atât în ceea ce priveşte calitatea serviciilor şi cunoaşterea legislaţiei, cât şi în privinţa educaţiei profesionale şi practicii medicale veterinare“, mai spune Agud.

(D.C.; A.C.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.