medic 1 medic 2 medic 3Doctorul Svetlana Conovalciuc, me­dic de familie în Hălmagiu spune că este greşit să folosim ochelarii cum­păraţi de pe piaţă, fără a avea părerea unui specialist. „De multe ori ne facem rău noi cu mâna noastră, atunci când folosim produse fără a avea avizul specialiştilor. Mă refer aici la ochelarii cumpăraţi de pe piaţă. Nu este suficient să îi pui pe ochi şi să vezi cu ei. M-au sesizat mai mulţi pacienţi de-ai mei că au probleme cu vederea, dar este bine ca după vârsta de 45 de ani să ne facem un consult oftalmologic. Eu am luat legătura cu un medic din Arad, la care am găsit înţelegerea să vină în zonă pentru a-i consulta pe oameni. După consult a reieşit că mulţi aveau probleme cu vederea din cauza purtării ochelarilor necorespunzători. Luna aceasta, pe data de 25 este programată o nouă vizită a specialistului oftalmolog în Hălmagiu, pentru a-i consulta pe cei care doresc acest lucru. M-am gândit să organizez aceste consultaţii, întrucât sunt oameni în vârstă de 75 sau 80 de ani care nu au posibilitatea să meargă până la Arad pentru un consult”, spune Svetlana Conovalciuc.
Asistenta Adriana Colf, declară că oamenii vin în general la consult medical sâmbăta, atunci când este şi zi de piaţă.
Unul dintre pacienţii pe care i-am întâlnit la cabinetul medical este Ilie Dărăştean, din satul Ioneşti. Acesta are 82 de ani şi a lucrat, vreme de 36 de ani, ca şi contabil la Cooperativă. El se arată mulţumit de serviciile pe care le găseşte la cabinetul medical.

Recomandările redacției