Mediul sănătos și susținerea antreprenoriatului sunt prioritățile lui Glad Varga

0
268

Deputatul PNL Glad Varga a prezentat raportul de activitate pentru primele trei luni al celui de-al doilea mandat de deputat.

 „Mediul sănătos și susținerea antreprenoriatului sunt prioritățile mandatului. Se poate observa o continuitate în demersurile pe care le realizez ca deputat, cu un accent pus pe politicile și legislația care trebuie să conducă la un mediu sănătos. Avem multe lucruri de făcut pentru a îmbunătăți legislația, pentru a transpune legislația în practică, pentru educație ecologică, pentru a trece la mijloace de transport nepoluante, pentru a proteja mai eficient pădurile, mediul. Deși suntem la guvernare, nu sunt un interlocutor comod pentru domnul Barna Tánczos, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, nici pentru alte instituții care se ocupă cu problemele de mediu. Declarațiile politice susținute și întrebările adresate ministrului mediului exprimă preocuparea mea pentru îmbunătățirea politicilor de mediu. În condițiile pandemiei, este nevoie de sprijin pentru mediul de afaceri, puternic afectat. În acest sens, am cerut deblocarea programelor de susținere pentru întreprinzători. Am susținut toate proiectele și inițiativele favorabile Aradului, sunt în contact cu administrația locală și un partener al dezvoltării locale”, a declarat deputatul Glad Varga.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.