O nouă acțiune cu efective mărite a fost întreprinsă aseară, în municipiu. 

Marți seară, între orele 19.00-22.00, polițiștii din municipiu – Biroul de Ordine Publică, Secțiile 1 Vlaicu și 2 Micălaca; polițiști de investigații criminale și proximitate, în cooperare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Arad și Poliția Locală Arad au desfășurat o acțiune pe raza municipiului. Au fost vizate în special locurile cunoscute a fi frecventate de persoane fără adăpost, cerșetori și alte elemente care ar putea perturba ordinea și liniștea publică: zona Gării CFR, Piața Avram Iancu, Boul Roșu, Gara Aradul Nou, parcul Pădurice, zona Micălaca și Piața Fortuna.

În acțiune au fost implicați 28 polițiști, șase jandarmi și 18 polițiști locali, fiind aplicate 25 sancțiuni contravenționale conform Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică; 11 sancțiuni conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și două sancțiuni la alte acte normative, în valoare totală de 10.840 de lei. Au fost legitimate 98 de persoane și controlate 27 de autovehicule.

Aceste activități vor continua și în perioada următoare, în contextul seriei de activități programate pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică în Arad.

 

Recomandările redacției