Membrii trupei Eagles of Death Metal, care concertau în sala Le Bataclan din Paris pe 13 noiembrie, când a avut loc un atac terorist în care au murit 89 de persoane, vorbesc pentru prima dată despre coşmarul prin care au trecut împreună cu spectatorii.

În fragmentul dat publicităţii sâmbătă seară în avanpremieră, vocalistul Jesse Hughes povesteşte că mai mulţi fani s-au ascuns în cabina trupei în momentul atacului, „oamenii se prefăceau morţi şi erau foarte speriaţi. Unul dintre motivele pentru care au existat atât de multe victime este că mulţi oameni nu au vrut să îşi părăsească prietenii”, povesteşte vocalistul, în lacrimi, amintindu-şi de cei care şi-au protejat cu preţul propriei vieţi persoanele dragi.

Conform Mediafax, ei au fost găsiţi şi împuşcaţi de către atacatori, cu excepţia unui singur tânăr care se ascunsese sub geacă de piele a lui Hughes.

Recomandările redacției