Memoria străzilor arădene, Strada Unirii

0
505

strada unirii

În zona centrală a Aradului este situată strada Unirii; este amplasată între piaţa din faţa teatrului şi bulevardul Decebal.

O scurtă incursiune în istoria unirii Ţărilor Române credem că este utilă. În prezent istoria României este prezentată, uneori, superficial şi chiar cu ostilitate şi dispreţ faţă de România şi poporul român.

Prima unire a Ţărilor Române a fost cea realizată de Mihai Viteazu în anul 1600. Într-un vechi document de arhivă datat 6 iulie 1600, Mihai Viteazu se proclamă: „domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei“.

A doua unire a fost realizată la 24 ianuarie 1859; domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost ales mai întâi în Moldova şi apoi, după câteva zile, în Ţara Românească.

A treia unire, Unirea cea Mare, a fost realizată la 1 Decembrie 1918 la Alba Iulia; regele Românieiîn acea perioadă a fost Ferdinand I. O contribuţie importantă la înfăptuirea acestei uniri au avut-o oamenii politici, de excepţie, arădeni: Vasile Goldiş, Vaida Voevod, Ioan Suciu, Ştefan Cicio Pop. Alte personalităţi importante care au contribuit la realizarea Marii Uniri au fost Ion I.C. Brătianu, regina Maria şi mulţi alţii.

A patra unire sperăm că se va realiza în viitorul pe care îl dorim cât mai apropiat; după această a patra unire sperăm să avem satisfacţia că România va reveni în graniţele ei fireşti.

Această mare realizare dorită de cei care iubesc patria nu va fi un cadou al cuiva ci va fi rezultatul strădaniei, perseverenţei, patriotismului, ambiţiei, inteligenţei, curajul şi demnităţii celor mai buni fii ai poporului român.

Pentru a realiza această mare dorinţă va trebui să eradicăm, nu numai corupţia şi trădarea de patrie ci şi, dezbinarea şi ura românilor împotriva românilor.

Să avem ca deviză minunatele versuri ale lui Vasile Alecsandri:

Hai să dăm mână cu mână

Cei cu inima română …“

Visul de a emigra în ţări străine este o himeră, o speranţă înşelătoare. Locul românilor este în România. O zicală românească ne spune:

„Fie pâinea cât de rea

Tot mai bine e în ţara mea …“

„Vrem o ţară ca afară“, se spune într-un cântec recent. Pentru a realiza această dorinţă este nevoie de patriotism, loialitate faţă de Statul Român, multă muncă, seriozitate, responsabilitate, maturitate, implicare în rezolvarea problemelor, iniţiative valoroase, utilizarea maximă a experienţei altora şi nu în ultimul rând avem nevoie de conducători excepţionali di toate punctele de vedere.

Să ne ajute Dumnezeu să realizăm acest obiectiv!

Asociaţia Cultul Eroilor „Regina Maria“ Arad

 

Col.(rez.) Constantin Bursa

Cpt.(rtg.) Ion Gorici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.